Alertă în Bușteni după ce un urs agresiv a ieșit din habitatul său și a început să atace oamenii. În urmă cu puțin timp autoritățile au transmis un mesaj de avertizare asupra pericolului ce îi pândește pe cetățenii aflați în Bușteni sau în stațiunile alăturate.
Un urs foarte agresiv, speriat și probabil rănit a creat frica în Bușteni, acolo unde un grup de muncitori a fost atacat de animalul fioros. Acesta a fost văzut alergând prin stațiune și chiar mușcând din bara de plastic a mașinii jandarmilor trimiși la fața locului. Pentru a evita o tragedie și mai mare, localnicii au fost înștiințați printr-un mesaj de tip RO-Alert, transmis de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Prahova, cu privire la cele petrecute și sunt rugați să evite zonele în care acesta ar putea să acționeze.
În mesaj, oamenii sunt anunțați că animalul a fost localizat, dar nu se poate acționa pentru capturare, deoarece nu stă într-un singur loc. Potrivit mesajului transmis, la acţiune participă polițiști împreună cu specialişti veterinari şi salvamontişti, care asigură perimetrul de desfășurare pentru siguranța turiștilor
“Astăzi (vineri n.r.), în jurul orelor 9,30, în Buşteni, pe traseul spre Cascada Urlătoarea a fost semnalată prezenţa unui urs agresiv. În zonă s-au deplasat efectivele de jandarmi care au confirmat prezenţa animalului, acţionându-se pentru securizarea perimetrului, înştiinţarea prin intermediul mesageriei RO-ALERT despre existenţa pericolului.
La faţa locului se deplasează specialişti veterinari şi paznicul de vânătoare pentru soluţionarea situaţiei. Animalul este agresiv, posibil să fie şi rănit”, precizează IJJ Prahova, într-o informare de presă.
Pe pagina de Facebook “Salvamont Bușteni” a fost transmis, de asemenea, un mesaj de avertizare.
“Avertizare: urs rănit și agresiv pe poteca turistică spre Cascada Urlatoare. Evitați zona! Ursul a atacat un grup de muncitori și a muscat din mașini”.
În urma avertizării de către salvamonți, sute de oameni au reacționat pozitiv. Aceștia și-au exprimat bucuria de a nu exista victime, dar totodată și-au scos la iveală latura umană, plină de compasiune pentru animal:
„Bine că oamenii nu au fost răniți Dar sigur ursul are nevoie de îngrijiri medicale…Vă rugam să nu il lăsati rănit in pădure„, „Și bineînțeles că in loc să-l ajutați, o să chemați vreun frustrat cu armă să-l împuște! Tranchilizați-l și tratați-l, după care duceți-l la Libearty Zărnești!”, au fost doar câteva dintre mesajele controversate primite în urma postărilor de pe pagina de Facebook „Salvamont Bușteni”.
Vezi imagini din momentul capturării:
Avertizare: urs ranit si agresiv pe poteca turistica spre Cascada Urlatoare. Evitati zona! Ursul a atacat un grup de muncitori si a muscat din masini.Upgrade: se pare ca ursul este intr-o stare din ce in ce mai rea, pentru ca de aproape o ora nu s-a mai miscat din acel loc. Salvamontistii, jandarmii, administratia parcului si a fondului de vanatoare asigura acum perimetrul, ca niciun turist sa nu se apropie.
Publicată de Salvamont Busteni pe Vineri, 9 octombrie 2020