Au plecat împreună și fericiți din finala “Insula iubirii”, dar s-au despărțit. Imaginile care au făcut-o pe Daiana să rupă relația cu Rareș
Deși au părăsit “Insula Iubirii” fericiți și aparent încrezători în relația lor, Daiana și Rareș nu au reușit să mențină flacăra iubirii aprinsă. Tensiunile au apărut imediat după difuzarea emisiunii, iar imaginile compromițătoare din Thailanda au declanșat despărțirea.
Final fericit pe Insulă, dar doar de fațadă?
Daiana și Rareș, unul dintre cele mai controversate cupluri de pe “Insula Iubirii”, au părăsit Thailanda mână de mână, dând impresia că au reușit să depășească toate încercările și provocările din timpul emisiunii.
În ciuda apropierii vizibile dintre Rareș și ispita Flori, mai ales în momentele când consumul excesiv de alcool îl făcea să devină mai puțin reținut, Daiana a ales să ignore aceste episoade.
La finalul show-ului de la Antena 1, cei doi păreau mai uniți ca niciodată, cu Daiana trecând rapid peste momentele tensionate și jignirile aduse iubitului său.
Imaginile care au pus punct relației
Însă, potrivit celor de la Cancan, odată ce emisiunea a început să fie difuzată, iar cei doi au reînceput să vadă momentele petrecute pe Insulă, lucrurile au luat o turnură neașteptată.
Surse apropiate cuplului susțin că Daiana a devenit din ce în ce mai autoritară, iar neîncrederea în Rareș a crescut pe măsură ce revăderea imaginilor compromițătoare din Thailanda.
Acestea i-au adus aminte de momentele când Rareș dansa lasciv cu ispita Flori. Aceleași surse afirmă că tensiunile dintre cei doi s-au intensificat, culminând cu o despărțire inevitabilă.
După difuzarea ultimului episod, fosta concurentă a decis să încheie relația cu iubitul ei. Totodată, Rareș s-a văzut obligat să părăsească apartamentul în care locuia cu Daiana.
Citește și Din ce face bani Iustina Loghin. Soția lui Cornel nu a renunțat la muncă după “Insula iubirii”!
Rareș nu a luptat pentru relație
Deși despărțirea a fost inițiată de Daiana, Rareș nu pare să fi făcut eforturi pentru a salva relația. Surse apropiate cuplului sugerează că Rareș ar fi acceptat situația fără prea multă rezistență, poate chiar ușurat de decizie.
Se pare că deja și-ar căuta o nouă locuință, dând de înțeles că s-ar fi săturat de regulile stricte impuse de partenera sa. De asemenea, fosta concurentă nu s-a oprit doar la Rareș.
În stilul ei caracteristic, a avut grijă să transmită un mesaj acid și pentru ispita Flori, reafirmându-și autoritatea și încheind astfel o relație care părea promițătoare la finalul emisiunii.