Aterizare de urgență pe aeroportul din Cluj. O femeie a avut nevoie de ajutorul medicilor după ce a intrat în travaliu în timpul zborului

de: Ionuț Vieru
03 01. 2022

Echipajul unui avion Wizz Air a fost nevoie să aterizeze de urgență la Cluj, după ce o femeie însărcinată a intrat în travaliu în timpul zborului. Aceasta plecase cu avionul din Georgia și voia să ajungă în Polonia. Din fericire, mama și bebelușul nou născut sunt sănătoși.

Femeia a intrat în travaliu în avion

Întâmplarea a avut loc în noaptea de sâmbătă spre luni, iar pasagera a născut în Cluj. Avionul companiei venea din Kutaisi, Georgia, și se îndrepta spre Polonia. Aeronava survola România, moment în care piloții au decis că cel mai bine este să aterizeze la Cluj. Femeia, originară din Georgia, avea contracții la 4-5 minute și a fost transportată de urgență la o clinică locală, acolo unde a născut în siguranță.

Medicii au aflat că femeia este la cel de-al patrulea copil și au decis să o mai țină internată pentru o perioadă. Avionul companiei a decolat către destinație, orașul Gdansk, în nordul Poloniei, cu o întârziere de circa o oră.

“Aeronava care efectua zborul Wizz Air W6 1730 de la Kutaisi la Gdansk pe 1 ianuarie a făcut o escală neplanificată pe aeroportul Cluj Napoca, deoarece un pasager a avut nevoie de asistență medicală urgentă.