Atenție, părinți români! Alimentul valoros din alimentația copilului tău. Nimic nu îl poate înlocui

de: Emanuela Pană
08 09. 2020

În acest articol vă vom vorbi despre un aliment simplu și accesibil, care NU trebuie să lipsească din alimentația copilului tău. Potrivit medicului nutriționist, acesta reprezintă „o esență de nutrienți“ și „campion când vine vorba de sațietate“. Mai multe detalii despre alimentul „minune“ din bucătaria ta, în continuare.

Acesta este unul dintre cele mai nutritive alimente

Oul, căci despre el este vorba, reprezintă o bună alegere pentru o dietă sănătoasă și echilibrată. Acesta conține o cantitatea impresionantă de vitamine și minerale (cum ar fi: vitamina B12, Vitamina B2, Vitamina B5, Vitamina A, seleniu, calciu, fier, magneziu, potasiu, zinc), motiv pentru care TREBUIE să îl introduci în alimentația copilului tău.

Potrivit medicului nutriționist, Mihaela Bilic, „oul este o esență de nutrienți“.

„Natura a reușit să concentreze în ou tot ce e mai bun la capitolul nutriție. Un ou are 50g și doar 80 calorii. Cu toate astea oul este campion când vine vorba de sațietate (satură mai mult decât orice aliment ) și de calitatea proteinelor (conține proteine etalon). Nu există proteine cu o valoare biologică mai mare și cu un coeficient de utilizare mai înalt, decât cele din ou. Dacă ar fi considerăm 100 indicele maxim de utilizare al proteinelor, oul are valoare biologică de 93,7 în timp ce valoarea pentru lapte este 84,5, pentru pește 76 și 74 pentru carnea de vită.

Proteinele sunt concentrate în albuș și nu pot fi digerate în stare crudă, albușul trebuie obligatoriu să fie gătit! Cat despre galbenuș, el conține grăsimi esențiale în dezvoltarea și funcționarea creierului și fosfolipide vitale pentru orice celulă. În plus are vitaminele liposolubile A și D, toate vitaminele din grupul B (inclusiv B12) și toate mineralele esențiale pentru funcționarea organismului. Dacă ar avea și glucide/fibre, oul ar fi alimentul perfect“, a explicat Mihaela Bilic, potrivit antena3.ro.

Trebuie introdus neapărat în alimentația copilului

De asemenea, ea a subliniat că indroducerea unui singur ou pe săptămână în alimentația copilului poate conduce la creșterea performanței școlare/intelectuale a acestuia cu până la 30%. În cazul în care copilul dvs. a dezvoltat o alergie la ouă, ei bine, exită o veste bună: aceasta poate să dispară spontan după vârsta de 5 ani.

Oul NU trebuie să lipsească din alimentația copiilor

„Cu doar 1 ou/săptămână introdus în alimentația copiilor din India, s-a obținut o creștere a performanței școlare/intelectuale cu 30%. Iar pentru cei care au neșansa să dezvolte alergii la proteinele din ou, iată o veste bună: alergia dispare spontan după vârsta de 5 ani. Atât de complet și valoros e oul, încât nimic nu-l poate înlocui în alimentația copiilor, gravidelor, sportivilor“, a completat medicul nutriționist.