Atacată și incendiată, după ce a fost violată: drama absurdă a unei femei pe care nu o vei uita
Deși sună absurd, când vine vorba de viol, există mai multe țări în această lume care sunt surprinzător de permisive cu astfel de agresiuni. Din acest motiv, în unele cazuri, ajungi să dai vina pe autorități.
Avea 23 de ani în momentul în care a fost atacată și incendiată, în timp ce se deplasa către sala de judecată pentru a depune mărturile împotriva a doi bărbați care au violat-o. Locuia în localitatea Uttar Pradesh din India, potrivit CNN..
La ora actuală, se confruntă cu arsuri pe aproximativ 90% din suprafața corpului, dar tot s-a străduit să ofere niște declarații autorităților cu scopul de a aduce în fața justiției pe cei care i-au făcut asta. Atacul asupra ei s-a produs când se deplasa spre gara din Unnaou. Starea ei este critică, iar probabilitatea să supraviețuiască nu este foarte mare, conform spuselor doctorului Pradeep Tiwari, de la spitalul Prasad Mukherjee din Lucknow.
Dacă nu era evident, cei care au violat-o în prealabil au fost responsabili și de incendierea ei, împreună cu tații lor și un nepot. Unul dintre acuzați era liber pe cauțiune, iar celălalt era fugar, a anunțat poliția. Victima urma să călătorească pentru proces spre orașul Rae Bareli, unde a avut loc violul.
Până acum, autoritățile nu au pus sub acuzare cei cinci bărbați numiți de tânăra de 23 de ani. În schimb, au fost arestați sub învinuirea de tentativă de omor și intimidare criminală, pe baza relatării femeii despre incident. Miercuri, Swati Maliwal, președinta Comisiei Femeilor din Delhi, a blamat omisiunile din sistemul judiciar care permit eliberarea pe cauțiune a unor atacatori periculoși. „Au avut loc atâtea violuri comise de unii care erau deja condamnați pentru viol sau care erau acuzați într-un proces pentru viol și eliberați pe cauțiune”. Maliwal a vorbit pentru CNN după violul în grup și uciderea unei femei de 27 de ani, săptămâna trecută în orașul Hyderabad.
Din păcate, în India, problema agresiunilor sexuale la adresa femeilor este la nivel de epidemie, iar problema pleacă de la autorități. Guvernanții au văzut aceste cazuri ca fiind probleme sociale și culturale. Un viol era văzut ca o ceartă între vecini, din prisma gravității faptelor. Niciodată nu au eșuat mai mult ca acum legile în apărarea femeilor.