Atac armat, în Germania. Două persoane au murit. Ultimele informații oficiale

Autor: Chivu Ana - 16:12, 09 oct. 2019
Atac armat în Germania. Două persoane au murit. Care sunt ultimle informații?

Un atac armat s-a produs în urmă cu puțin timp în Germania. Din păcate, evenimentul tragic s-a soldat cu două decese și cu numeroși răniți. Iată ultimele detalii despre cele petrecute, conform oamenilor legii!

Atac armat, în Germania. Două persoane au murit

Un atac armat s-a produs în Germania în urmă cu puțin timp. Două persoane s-au stins din viață, iar multe altele au fost rănite în cadrul tragicului accident. Atacatorii au fugit de la fața locului cu o mașină, conform informațiilor de la oamenii legii din Germania.

„S-au tras mai multe focuri de armă. Suspecții au fugit de la fața locului, cu un autoturism. În prezent, derulăm o cercetare la fața locului. Rugăm populația să nu iasă din casă”
Poliția (Sursa twitter.com)

Atac armat în Germania! Două persoane au murit, iar multe altele sunt rănite
Atac armat în Germania! Două persoane au murit, iar multe altele sunt rănite

Individul purta o veste tip militar

Totul s-a petrecut după ce un individ, care deținea o vestă tip militar și avea asupra sa mai multe arme a început atacul. Poliția a reușit, în scurt timp, să rețină o persoană. Din cauza tragicului eveniment, gara din Halle a fost închisă, iar oamenii sunt nevoiți să se adăpostească în casele lor. Primele informații arătau că individul suspect a folosit o mitralieră, mai apoi a aruncat și o grenadă în cimitirul evreiesc, mai apoi a fugit în direcția Leipzig.

Amintim că atacul armat a avut loc în ziua cea mai sfântă a anului pentru evrei, Yom Kippur. Recent, un adolescent a furat un camion și a rănit nu mai puțin de 16 persoane. Autoritățile din Germania au considerat incidentul ca fiind un atac terorist. Individul s-a urcat la volanul unei mașini mari, apoi a lovit alte vehicule ce i-au fost în drum. Totul a avut loc în orașul Limburg din vestul Germaniei. Opt mașini au fost lovite în cursul atacului terorist.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI