Aspirina, pe numele ei real Mirela Rădoiu, este una din popularele actrițe din celebrul sitcom ”Las Fierbinți”. Căsătorită cu unul din scenariștii pe val, Mimi Brănescu, Mirela poate spune că este o femeie implinită.
Deși nu visa să ajungă actriță, acum este permanent pe scenele teatrelor bucureștene și, de sezoane bune, în sitcomul ”Las Fierbinți”. Aventura ei în lumea actoriei este una plină de episoade interesante. Printre acestea se numără și șansa de fi putut juca într-un film important. Producția despre care povestește Aspirina era o producție de la Hollywood care ar fi avut nume mari pe afiș, după cum și-aduce aminte actrița.
În cadrul emisiunii “Interviurile lui Vitalie”, Aspirina a decis să povestească un episod de la începutul carierei sale de actriță. Momentul a fost descris cu lux de amănunte, iar deznodământul este șocant și hazliu în aceeași măsură.
“A venit Oliver Stone în România, cu un producător de afară, și m-au chemat la o probă de film, pentru rolul Elenei Ceaușescu tânără. Actrița Faye Dunaway o juca pe Elena Ceaușescu în vârstă, iar eu pe cea tânără. Am dat o probă, stăteam prost cu engleza.
Și am fost sunată de ei că se opresc în Ungaria, la Budapesta, pentru un casting. Și le-am spus: ”Îmi pare rău, eu nu pot, în trei zile eu sunt la Gala Hop”, la Mangalia. Și producătorul a spus: “Ce este aia?” A fost șocat, am fost efectiv înjurată, mi-a spus că nu a întâlnit așa ceva în viața lui. Acel film nu a mai fost făcut niciodată”, a povestit Mirela Oprișor.
Cât despre viața personală, Mirela are o căsnicie frumoasă alături de actorul și scenaristul Mimi Brănescu, având și o fetiță, Ana. După cum povestește actrița, cei doi s-au cunoscut încă de pe băncile facultății, dar de-abia după opt ani s-au regăsit și la scurt timp s-au căsătorit.
”Mă consider o femeie foarte norocoasă că l-am întâlnit. Nu știu dacă poți să dai sfaturi. Există niște reguli pe care noi le-am aplicat de la începutul relației noastre. Nu ne culcăm niciodată certați și nu am făcut asta în atâția ani de căsnicie. Eu nu am trăit niciodată cu Mimi o ceartă să nu ne vorbim cu zilele. Am trecut peste multe și cred că e foarte bine că încă râd la glumele lui, nu numai cele scrise, ci și la cele ale noastre din familie, de zi cu zi. Eu zic că e foarte bine!”, a declarat Mirela Oprișor.