Nici bine nu s-a terminat sezonul 3 din Asia Express că spectatorii Antena 1 vor avea parte de o ”porție dublă”. Antena 1 a anunțat oficial că, în atenția publicului, va reveni sezonul 1 Asia Express, reality show care a spulberat audiențele și a câștigat de-a lungul difuzării edițiilor un public numeros și fidel.
Sezonul 1 Asia Express va putea fi urmărit de telespectatori în reluare, începând din 26 aprilie. Drumul Dragonului, o călătorie extraordinară prin Vietnam, Laos, Cambodgia și Thailanda, revine în fiecare duminică, luni și marți, de la ora 20.00, după Observator. Zilele trecute, sezonul 3 Asia Express s-a încheiat, iar Drumul Comorilor a fost câștigat de echipa formată din Sorin Bontea și Răzvan Fodor. Cei doi concurenți se vor bucura de un premiu în valoare de 30.000 de euro. Chiar dacă cel mai recent sezon al reality show-ului a ajuns la final, Antena 1 vine cu o super veste pentru fanii acestei producții! Astfel, având în vedere succesul imens de care s-a bucurat, Asia Express rămâne în continuare în grila postului tv.
Sezonul 3 Asia Express a ajuns la final și și-a desemnat câștigătorii, Sorin Bontea și Răzvan Fodor fiind cei care au plecat acasă cu marele premiu. Chiar dacă emisiunea s-a încheiat pe post, Antena 1 vine cu o surpriză uriașă pentru telespectatori! Mulți sunt curioși să afle ce se va difuza, având în vedere că finala sezonului 3 a avut loc miercuri (22 aprilie 2020), iar răspunsul nu a întârziat să apară. Primul sezon al emisiunii a fost câștigat de echipa formată din artistele Raluka și Ana Baniciu.
Reamintim că sezonul trei a fost câștigat de Răzvan Fodor și Sorin Bontea, astfel că, premiul în valoare de 30.000 euro se va împărți între cei doi câștigători. Cei doi au recunoscut că vreme de două luni, cei doi s-au luptat pentru a ajunge în punctul final și a meritat, deoarece premiul în valoare de 30.000 de euro a ajuns chiar la ei.