Arhiepiscopia Tomisului, reacție uluitoare după amenzile primite de ÎPS Teodosie: „Ilegale”
Arhiepiscopia Tomisului vine cu o reacție uluitoare. Ce replică aduce după amenzile primite de ÎPS Teodosie? Este vorba despre mustrările legale primite de acesta pentru nerespectarea carantinei. Iată declarațiile purtătorului de cuvânt al instituției!
ÎPS Teodosie, amenzi pentru nerespectarea carantinei: reacție uluitoare a Arhiepiscopiei
ÎPS Teodosie a primit în cursul zilei de luni nu mai puțin de 3 amenzi în decurs de câteva ore pentru nerespectarea carantinei. Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului a venit cu prima reacție controversată și a subliniat că aceste sancțiuni sunt ilegale.
Eugen Tănăsescu, purtător de cuvânt al instituție, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că mustrările legale primite de ÎPS Teodosie sunt ilegale, pentru că nu i s-a comunicat acestuia decizia de carantinare în timp util. Acesta a mai susținut că amenzile vor fi contestate pentru că ‘e absurd să fii amendat fără să fii vinovat’.
„Din surse oficiale, vă informăm că decizia de carantinare a IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, de către DSP București a sosit în mail-ul personal al IPS în jurul orei 13.00. Aceasta i-a fost adusă la cunoștință în jurul orei 15.00, în cadrul unui eveniment la care IPS participa.
În măsura în care amenzile date IPS Teodosie sunt reale, căci până acum nu ni s-a comunicat nimic oficial, considerăm că acestea sunt ilegale, fiind date înaintea aducerii la cunoștință a deciziei de carantinare. Ca atare, vor fi contestate. E absurd să fii amendat fără să fii vinovat”, a declarat Eugen Tănăsescu.
Poliția s-a autosesizat la prima oră
Cel din urmă a mai precizat că este posibil ca ÎPS să beneficieze de excepțiile prevăzute de lege pentru carantinare, lucru care se va lămuri în instanță. Amenzile care au ajuns luni sunt de câte 1.000 de lei, primite în urma liturghiei la care a participat, ulterior găsit pe stradă și mai apoi fiind prezent la un aveniment public.
Oamenii legii s-au autosesizat la prima oră și l-au amendat pe ÎPS Teodosie cu 1.000 de lei. A doua sancțiune a venit în jurul orelor 11:00, tot cu 1.000 de lei, iar a treia amendă de 1.000 de lei a fost aplicată în jurul orelor 14:25.
- Ce spune legea
„Art.1 – Se instituie măsura carantinei pentru persoanele care sosesc în România din ţările/teritoriile de risc epidemiologic precum şi pentru contacţii direcţi ai persoanelor confirmate pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, cu o durată de:
a) 10 zile pentru persoanele nevaccinate sau care nu se află în perioada cuprinsă între a 11-a şi a 180-a zi de la data confirmării pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2;
b) 5 zile pentru persoanele vaccinate şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare, precum şi pentru persoanele care au fost confirmate pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 în perioada cuprinsă între a 11-a şi a 180-a zi anterioare datei intrării în ţară sau contactului cu persoana infectată.”