Ar putea fi cel mai ciudat animal de companie: de ce nu trebuia să-l țină în casă

de: Puiu Alexandru
09 12. 2019

Când vine vorba de animale de companie, cei mai mulți optează pentru câini sau pisici, dar există unii oameni care se aruncă la întreținerea unor vietăți mult mai ciudate. Uneori, de dragul originalității, riscă să-și pună viața în pericol sau să aibă locuința distrusă.

Încercând să salveze un animăluț de a la a fi omorât pentru blana sa pufoasă și prețioasă, o tânără s-a gândit să-l adopte. Având în vedere că nu este cea mai comună specie, nu știa exact la ce se înhamă, dar când a început să țină la el, acest detaliu, deja, nu mai conta.

Ilustrat în imaginile alăturate este un samur. Conform DEX-ului, acesta este uamifer carnivor cu blana prețioasă, de culoare sură cu o pată albă pe piept. I se mai spune zibelină sau, în latină, Martes zibellina.

Dacă nu ai auzit niciodată de el, nu trebuie să-ți faci griji. Există o sumedenie de specii de animale obscure, multe dintre care nu-și găsesc nici măcar loc în documentare.

Samurul crește în continuare în sălbăticie, iar specia sa nu este pe cale de dispariție. În mod tradițional, îl găsești în pădurile nordice ale Rusiei, de la munții Ural până în Siberia și nordul Mongoliei. Deși are blana foarte prețioasă și este folosită intens în industria modei, aproape de fiecare dată este recoltată din ferme specializate în creșterea acestui animal.

Blana de samur este la mare căutare mai ales în Rusia, unde este folosită de la coverturi de pat și până la lenjerie intimă. În consecință, există aproximativ 70 de ferme de samuri în țara lui Putin.

Unul dintre puținii samuri care nu au fost sacrificați pentru blană a fost salvat de o tânără rusoaică. O cheamă Zhenya și s-a îndrăgostit de animăluț după ce a început să citească online despre destinul lor dramatic. Ca să-i salveze viața, l-a cumpărat de la o fermă, iar acum are propriul cont de Instagram.

Perioada de acomodoare cu animalul carnivor a fost însă una foarte dificilă. Din acest motiv, nu mai recomandă nimănui să se înhame la acest proiect. ”Un om trebuie să treacă prin multe ca să trăiască în condiții confortabile cu el. Ai nevoie de mult timp și răbdare”, poate chiar câțiva ani, a explicat proprietara samurului.