Anunțul Rapidului despre Cristiano Bergodi, după o întâlnire în patru. Mesajul transmis de Dan Șucu

de: Beatrice Dumitru
10 08. 2023

Rapid nu a început bine noul sezon și are doar cinci puncte adunate în patru etape. După înfrângerea cu Voluntari, din etapa a patra a Superligii, s-a vorbit despre schimbarea antrenorului Cristiano Bergodi. Conducerea clubului giuleștean a făcut anunțul  despre tehnicianul italian. Ce a spus acționarul majoritar, Dan Șucu.

Întâlnire între acționarii Rapidului și Cristiano Bergodi

Rapid a început sub așteptări sezonul, iar după înfrângerea cu Voluntari, 1-2, în spaţiul public au apărut primele critici la adresa lui Cristiano Bergodi, cel care i-a luat locul lui Adrian Mutu, plecat la Neftci Baku cu doar o săptămână înainte de startul campionatului.

Acţionarii Dan Şucu şi Victor Angelescu, alături de preşedintele Daniel Niculae, au avut o întâlnire cu Cristiano Bergodi la un restaurant din București. După discuția în patru, conducerea Rapidului a precizat că antrenorul italian nu va fi dat afară, ci, din contră ,are susținere totală pentru că este nevoie de timp pentru a construi o echipă competitivă.

Dan Șucu, Cristiano Bergodi, Daniel Niculae și Victor Angelescu. Sursa foto: Instagram / Daniel Niculae

”Întâlnirea nu a fost, aşa cum se speculează, pentru a-i da vreun avertisment sau ultimatum domnului Bergodi. Din contră! Ştim cu toţii că este nevoie de răbdare şi mai ştim că acest cuvânt, răbdare, nu face parte, momentan, din vocabularul Giuleștiului. Clubul Rapid, noi, cu toții, trebuie să învățăm să avem răbdare… (…)

Deci, o spun răspicat, nu se pune problema să plece Cristiano Bergodi, nu s-a pus problema să-i dăm nici măcar un avertisment! Este exact opusul: l-am chemat să îi spunem că avem toată încrederea în el, că vor veni și rezultatele pe care le merită aceşti fani minunaţi, cei mai frumoşi din România”, a declarat Dan Șucu pentru Fanatik.

Mesaj pentru suporterii Rapidului

Rapid ocupă doar locul opt, cu cinci puncte în clasamentul din Superligă, dar acționarul majotitar le promite suporterilor că echipa va urca acolo unde îi este locul.

”Nu va fi un drum uşor, vor fi şi momente cum s-a întâmplat cu Voluntariul, nu ne-a picat bine, dar până la urmă caracterele adevărate se văd la înfrângeri, şi nu la victorii. Indiferent de obstacole, contestări, noi ne vedem cu entuziasm de treabă şi le transmit suporterilor că vom ajunge acolo unde îşi doresc ei, vom ajunge în top cu Rapidul”, a adăugat acționarul majoritar al Rapidului.

Dan Șucu a mai dezvăluit că în Giulești vor mai veni unul sau doi jucători cu nume, cu care se negociază în acastă perioadă, pentru ca Rapidul să se poată bate la titlul chiar din acest sezon.