Anunțul pe care întreg fotbalul românesc îl aștepta. Ce spune Răzvan Burleanu despre terminarea campionatului

de: Stan Nicu
24 07. 2020

Răzvan Burleanu, presedintele Federatiei Romane de Fotbal (FRF), a spus, vineri, că în momentul de față, ținând cont de numărul mare de jucători infectati cu COVID-19, are mari îndoieli că Liga I se mai poate încheia pe teren.

Anunțul pe care fotbalul românesc îl aștepta. Ce spune Răzvan Burleanu despre încheierea campionatului

Răzvan Burleanu, președintele FRF spune că nu crede că Liga I se va încheia în teren, în contextul epidemiei de coronavirus, precum și a numărului mare de jucători infectați cu virusul ucigaș. „Cu siguranta asta ne-am dorit inca de la bun inceput, competitiile sa se termine pe teren, dar in momentul de fata am mari indoieli ca Liga I se mai poate incheia pe teren, luand in calcul toate aceste cazuri pe care le avem si care vedem ca de la zi la zi cresc.

Si cand spun ca am mari indoieli ca aceasta competitie se mai poate termina pe teren, ma refer fara ca integritatea sportiva sa nu aiba de suferit, fara ca sanatatea jucatorilor sa nu aiba de suferit„, a declarat Răzvan Burleanu.

Patru formații din Liga I au probleme cu coronavirusul

Cine ar urma să fie campioană

Președintele FRF nu știe cine ar trebui desemnată campioană dacă Liga I se va întrerupe înainte de final”Nu am un raspuns la aceasta intrebare, eu am solicitat in repetate randuri Ligii Profesioniste de Fotbal si cluburilor de liga I sa se intalneasca intr-o Adunare Generala si sa stabileasca scenariile pentru orice situatie in care s-ar afla, de aceea in momentul de fata avem aceasta incertitudine, nimeni nu stie in momentul de fata cine va merge in Europa League daca se va opri campionatul, cine va merge in Champions League si cine va retrograda.

Eu am solicitat LPF sa ia in calcul toate aceste variante. Prin urmare tot Liga Profesionista de Fotbal si cluburile trebuie sa decida acest lucru, numai ca in momentul de fata cu siguranta vor fi si foarte multe cluburi nemultumite„, a precizat Răzvan Burleanu.

Cluburile cu jucători infectați, sancționate conform protocolului medical

De asemenea, șeful fotbalului românesc a mai spus că toate cluburile de fotbal la care s-au înregistrat mai multe cazuri pozitive de coronavirus ar trebui sancționate conform protocolului medical. „Cu siguranta ca ar trebui sanctionate cluburile care au cazuri de coronavirus de catre federatie, prin Comisia de disciplina, cat si de catre autoritatile statului, mai ales ca avem un protocol medical cu sanctiuni„, a mai spus Răzvan Burleanu.

De la reluarea campionatului Ligii I la fotbal, au fost confirmate mai multe cazuri de infectare cu coronavirus la jucatorii si angajatii cluburilor FC Botoșani, FC Dinamo, CFR Cluj si Universitatea Craiova. Meciurile celor 4 formații au fost suspendate, iar DSP a deschis mai multe anchete epidemiologice.