Anunțul neașteptat de la Facebook. Vestea primită de mii de angajați

de: Sabina Anastasia
05 07. 2022

Compania Meta a recunoscut că și-a înghețat procesele de angajare în mai multe subdomenii. Șeful Facebook a fost cât se poate de clar: fiți pregătiți pentru o evaluare intensă a performanțelor ori dați-vă demisia. Mesajul lui Mark Zuckerberg transmis după câteva zile de la demersul cu pricina a născut furori. Angajații Facebook se pregătesc pentru criză. Iată vestea primită de mii de salariați!

Angajații Facebook se pregătesc pentru criză

Mark Zuckerberg și-a avertizat angajații cu privire la una dintre cele mai grave recesiuni din istoria recentă. S-a întâmplat după ce Meta a recunoscut că a înghețat procesele de angajare, refuzând, însă, să ofere cifre exacte.

Potrivit lui Mark Zuckerberg, corporația și-a redus obiectivul privind angajarea de ingineri în anul 2022. Numărul noilor angajați în acest domeniu a scăzut la 6.000-7.000 de candidați. Inițial, corporația intenționa să angajeze aproximativ 10.000 de ingineri.

Mark Zuckerberg și-a avertizat angajații că urmează o criză de proporții, pentru care trebuie să se pregătească.

„Dacă ar trebui să pariez, aș spune că aceasta ar putea fi una dintre cele mai grave recesiuni pe care le-am văzut în istoria recentă. În mod realist, probabil că există o grămadă de oameni în cadrul companiei care nu ar trebui să fie aici”, s-a exprimat Mark Zuckerberg, recent.

Pe lângă limitarea recrutării de noi angajați, Meta a pus unele roluri pe „vacant”, din cauza concentrării pe managementul performanței de filtrare de angajați. Asta după ce s-a descoperit că, în realitate, mulți salariați nu erau capabili să îndeplinească obiective mai exigente.

Salariații trebuie să decidă dacă se află la locul potrivit

„O parte din speranța mea, prin creșterea pretențiilor, prin stabilirea unor obiective mai „agresive” și prin faptul că am ridicat puțin nivelul de exigență, este că unii dintre voi vor decide că acest loc nu mai este pentru ei. Această auto-selecție este în regulă pentru mine”, a mai spus șeful Meta.

Facebook se pregătește încă să-și facă intrarea în a doua parte a anului 2022, care va fi ceva mai săracă în resurse financiare decât în trecut. Două dintre motive au legătură cu provocările macroeconomice și impactul confidențialității datelor asupra publicității, potrivit MarketWatch.

Un purtător de cuvânt al Meta a explicat că decizia luată de șeful companiei se bazează pe declarații mai vechi făcute în spațiul public. Potrivit acestora, trebuia stabilit un echilibru între câștigurile încasate de companie și provocările cu care se confruntă angajații.

Cele mai recente estimări arată, potrivit sursei citate, că totalul cheltuielilor a fost deja redus în acest an, ca răspuns la vânzările de publicitate și la creșterea slabă a numărului de utilizatori a platformei Facebook.