17 mai 2022 | 13:09

Anunțul momentului despre cea de-a patra doză de vaccin. Pentru cine este recomandată

Sănătate
Anunțul momentului despre cea de-a patra doză de vaccin. Pentru cine este recomandată
Cine se va putea vaccina cu a 4-a doză împotriva Covid-19

Începând de astăzi, cei care doresc pot opta pentru cea de-a patra doză a vaccinului împotriva Covid-19. Cu toate acestea, cetățenii nu vor avea foarte multe opțiuni, deoarece singurul ser disponibil pentru efectuarea acestei doze este Comirnaty, produs de Pfizer BioNTech.

Pentru cine este recomandată a 4-a doză

Doctorul Adrian Marinescu este director medical în cadrul Institutului Matei Balș din Capitală. Acesta a vorbit, în cadrul emisiunii „Punctul de Întâlnire”, despre pacienții care pot opta pentru a patra doză de vaccin și ce impact ar avea aceasta în cazul unei forme ușoare, moderată sau severă de Covid-19.

„Din păcate, deocamdată nu avem o variantă nouă de vaccin, acel update de vaccin care se referă la mutațiile noi probabil că o să vină în toamnă, și atunci trebuie să ne descurcăm cu ceea ce există în momentul de față.

Eficiența este categoric mai redusă în raport cu Omicronul, dar pentru persoanele vulnerabile, cei care sunt în vârstă, cei care au boli cronice, avem nevoie de un plus de protecție acum, nu putem să așteptăm până la toamnă. Din păcate, ei fac în continuare forme severe și ajung la terapie intensivă”, a explicat medicul.

Doctor Adrian Marinescu a mai precizat că cele mai vulnerabile persoane sunt cele de peste 60 de ani, nu doar cele care au deja boli cunoscute. De asemenea, și cei de vârstă medie, însă care au boli cronice de care nu știu sunt, de asemenea, vulnerabili.

„Din punctul meu de vedere, plusul de protecție prin vaccinare ar trebui să se refere la acești oameni, iar procentul celor care se încadrează aici este destul de mare în România.”, a declarat directorul medical al Institutului Matei Balș din București, potrivit Antena 3.

Un nou val de Covid? Părerea doctorului Adrian Marinescu

Întrebat dacă un nou val de Covid-19 va lovi România, doctorul Adrian Marinescu a precizat că, cel mai probabil, un nou val va veni în toamnă. Cu toate acestea, vor fi infecții ușoare care nu vor necesita spitalizare.

„De la începutul anului 2022, plecând de la varianta Omicron, vorbim de conviețuire. Odată ce am început această conviețuire, din punctul meu de vedere, nu mai discutăm de valuri cu presiune importantă la nivelul spitalelor terapie intensivă.

Dacă vom avea creșteri la un moment dat, în toamnă în principiu, asta nu înseamnă că de aici vom avea probleme deosebite, pentru că vor fi în general infecții ușoare, care vor trece repede, fără să necesite spitalizare. Vor fi din păcate și acei puțini care vor face forme severe. Eu nu cred că va mai reveni pandemia așa cum era înainte.”, a explicat Adrian Marinescu.

Citește și: Octavian Jurma, avertisment dur privind noile tulpini Covid-19. România, lovită de valul 6 al pandemiei

Parteneri
Doliu în România. A murit un fost mare istoric
Redactia.ro
Fructul care e o adevărată bombă calorică. Ne îngrașă și e echivalentul a 600 grame de carne de vită
Click.ro
Prima reacție a Chinei după realegerea lui Trump
Digi24
Casa lui Ion Țiriac, MARE cât 10 terenuri de tenis! Imaginile IMPRESIONANTE din interior te vor lăsa mască
Vocea.biz
'Sunt cea mai binecuvântată! Doamne, îți mulțumesc!' Lidia Buble, anunț de ultimă oră pentru fanii ei. Artista e în culmea fericirii! Felicitări!
Unica.ro
Cei nouă președinți ai SUA care nu și-au dus mandatul până la final, din diverse motive
EVZ.ro
Cum va arăta casa Valeriei Lungu. Imagini cu viitoare locuință a influenceriței: “Încă din adolescență visam…”
Spynews
Anunț pentru șoferi la ITP. Trec sigur de inspecție. Soluția NU este ilegală
Capital.ro
Imagine rară cu Silvia Chifiriuc și Petre Roman. Cum au fost surprinși cei doi în Iași. „O pereche minunată”. Petre Roman nu se mai vopsește
Avantaje
BOALA SECRETĂ a lui Donald TRUMP. I-a schimbat COMPLET toată VIAȚA
Mediaflux
Cătălin Bordea, urare "specială" de ziua de naștere a lui Radu Bucălae. Ce fotografie a publicat juratul iUmor / FOTO
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Maria Popovici a dezvăluit ce i-a revenit în urma partajului: „Farfuriile sunt la mine toate...”
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro