Ianis Hagi este în evidentă creștere de formă la Glasgow Rangers. Iar în ultimele două etape a bifat și primele realizări notabile. A marcat primul său gol din sezon contra lui Hamilton, înainte de întreruperea campionatului, iar ieri a oferit două pase decisive. Glasgow Rangers nu a avut probleme în faţa celor de la Dundee United, scor 4-0. Și este pe primul loc în Scoția. Steven Gerrard este omul care a reuşit să îl readucă pe Ianis la cea mai bună formă. Presa din Scoţia şi chiar o parte a fanilor ceruseră ca fotbalistul român să fie trecut pe banca de rezerve. Antrenorul englez a insistat cu Ianis, ba chiar i-a schimbat poziţia în teren şi l-a trimis mai central, în spatele vârfului împins. Iar decizia a dat roade.
La conferinţa de presă de după partida cu Dundee United, Steven Gerrard a ţinut să îl evidenţieze pe Ianis pentru prestaţia sa. Dar şi pentru excelenta colaborare pe care o are cu Ryan Kent, cel mai bun jucător al lui Rangers.
„Kent și Ianis se înțeleg foarte bine, au o colaborare excelentă pe teren. Combină foarte mult în zona careului, iar golul marcat de Kent a fost unul foarte frumos. Unii oameni ar putea considera că a fost o reușită individuală, dar nu trebuie uitată contribuția pe care a avut-o Ianis”, a declarat Steven Gerrard, conform Glasgow Times.
Ianis Hagi a fost transferat definitiv de Glasgow Rangers de la Genk, pentru 3 milioane de euro, în această vară. După un retur excelent pe care l-a făcut decarul echipei naționale în tricoul echipei lui Gerrard, sub formă de împrumut. Ianis este printre cei mai iubiți jucători ai lui Rangers, iar revenirea sa la cea mai bună formă a fost salutată și de fani.