Anunţ pentru românii care stau la bloc. Taxa care s-ar putea tripla, ar fi o mare gaură în buzunar

de: Sabina Anastasia
07 03. 2024

O lege adoptată în anul 2022, aplicabilă însă din anul 2025, prevede majorarea taxelor pe proprietate. Românii care locuiesc la bloc, dar nu numai vor putea plăti impozite chiar de trei ori mai mari în comparație cu cele din prezent. Ce trebuie să știe fiecare proprietar de imobile.

Majorări de taxe pe proprietate începând din 2025

OG 16/2022 prevede un nou sistem de impozitare pe proprietăți atât pentru persoanele fizice, cât și pentru cele juridice. Modificările nu au fost aplicabile în anul 2023, așa cum s-ar fi dorit inițial, ci au fost amânate pentru anul 2025, ele presupunând majorarea taxelor plătite la stat pe imobile.

Până la momentul aplicării noii legi, statul trebuie să stabilească prin Ministerul Finanțelor care este valoarea de piață a locuințelor deținute de români. În acest sens se pregătește un sistem informatic nou cu bani europeni. Modificarea legislației ar aduce mai mulți bani la bugetele locale.

Unele voci susțin că Guvernul nu a dorit intrarea în vigoare a modificărilor în anul 2023, fiindcă anul 2024 este an electoral. Cum nimeni nu doreşte creşterea impozitelor pe proprietate, s-a amânat aplicabilitatea legislației pentru anul 2025.

Citește și: Anunţ pentru românii cu salarii mai mari de 5.000 de lei. Legea care ar putea intra în vigoare din 2025

Cum se va calcula impozitul pe proprietate

Așadar, începând din anul 2025, românii care dețin imobile ar putea să achite la stat impozite mai mari. Până acum, impozitul se calcula în funcţie de dimensiunea locuinţei. În viitor, acesta va reprezenta minimum 0,1% din valoarea clădirii rezidențiale.

Astfel, din 2025 românii ar putea să achite la stat impozite pe proprietate de trei ori mai mari decât în prezent, în funcție de valoarea locuinței. Cei mai afectați proprietari vor fi cei care trăiesc în marile oraşe ale țării, unde imobilele s-au scumpit cu până la 15% în ultimul an.

Unde sunt raportate cele mai scumpe imobile

Cele mai scumpe proprietăți imobiliare au fost raportate în Cluj-Napoca, unde un metru pătrat costă 2.700 de euro. Urmează apoi Brașovul, cu peste 1.800 de euro pe metrul pătrat. Bucureștiul se află pe locul 3 în topul celor mai scumpe imobile, în această zonă un metru pătrat costând 1.700 de euro.

La polul opus se află Ploiești, Galați și Brăila. În aceste orașe, un metru pătrat de proprietate imobiliară costă puțin peste 1.000 de euro, potrivit informațiilor disponibile în spațiul public.

Citește și: Cresc taxele locale în București din 2025? Proiectul care îi va enerva pe locuitori

România, țara europeană cu cei mai mulți proprietari

În altă ordine de idei, analiștii economici atrag atenția că noile modificări legislative vor produce reacții controversate, având în vedere că România este țara cu cei mai mulți proprietari din Uniunea Europeană, potrivit Oficiului European de Statistică (Eurostat).

În anul 2022, 94,8% din populaţia din România trăia într-o locuință proprietate personală. Țara noastră este urmată în analize de Slovacia, unde 93% dintre cetățeni sunt proprietari, apoi de Croația, cu 91% proprietari și Ungaria, cu 90% proprietari de imobile.

Cei mai mulți chiriași se află în Germania, analizele indicând 53% dintre cetățeni în această situație, Austria cu 49% și Danemarca, cu 40%. În România, procentul chiriașilor este de 5,2%.