Anunț pentru pensionarii care primesc pensia pe card. Ce se schimbă, în curând

de: Iulia Statie
23 06. 2021

Pensionarii ce primesc banii pe card o să fie surprinși să afle că va exista o schimbare importantă cu privire la această metodă. Anunțul este unul foarte bun, mai ales pentru că românii vor câștiga foarte mult timp de acum încolo. Tehnica îi va mulțumi pe oameni.

Vești bune pentru români! De ce schimbări vor avea parte pensionarii ce primesc pensia pe card

Un nou proiect inițiat de deputații liberali ce a fost adoptat în Senat marți propune ca pensionarii să fie informați de pensia primită pe card printr-un e-mail de acum încolo. La cerere, Casa Națională de Pensii Publice va putea să trimită în format electronic documentul ce face dovada plății sumelor de bani pentru toți ce au optat pentru acest lucru.

Deputații liberali vor să reglementeze Legea nr. 263/2010 ce se referă la sistemul unitar de pensii publice. Documentele se vor transmite în maximum 48 de ore de la efectuarea plății în contul curent al pensionarilor. Virgil Guran a menționat că această inițiativă ar putea să fie extinsă și în alte domenii pentru ca românii să nu mai piardă timpul pe drumuri pentru a încerca să se informeze.

„Este o iniţiativă a PNL pentru debirocratizare, pentru a trece la o tehnică informatică. Este vorba despre informarea celor care primesc pe card. Până acum, în stilul nostru românesc, dacă avea nevoie de informaţii, trebuia să se deplaseze la oficiul respectiv, să-şi ia datele să vadă de ce a primit atâta, de ce nu a primit. Prin lege, cei care se ocupă de pensii sunt obligaţi să le trimită şi în format electronic. Poate începem să extindem astfel de iniţiative şi în alte domenii, să nu mai purtăm oamenii pe drumuri, să piardă timpul, ci să fie informaţi la timp.”, a transmis Virgil Guran, liderul PNL din Senat, potrivit Agerpres.

Veste bună pentru toată lumea. Cum vor câștiga timp românii

Din partea USR PLUS, senatorul Ștefan Pălărie a explicat că această inițiativă este una extrem de bună. Din fericire, pensionarii nu vor mai aștepta de acum încolo fel și fel de documente și nici nu vor mai pierde foarte mult timp. Vestea nu este bună doar pentru cei ce nu se mai află pe câmpul muncii, ci și pentru poștași.

„O propunere absolut admirabilă. Pentru a fi puţin mai specifici, în momentul de faţă, poştaşii României se duc să dea un talon de pensie mov chiar şi celor cărora nu li se mai dă pensia în numerar, ci doar prin transfer bancar sau depunere într-un cont (…). Este spre binele tuturor, inclusiv al pensionarilor, să nu-i mai ţină pe drumuri nici pe poştaşi şi nici să nu mai aştepte prin alte mijloace un document care poate fi trimis celor care au, simplu, prin email.”, a spus Ștefan Pălărie.