Anunţ despre alocaţiile copiilor din România. Ce nu vor mai putea face aceşti părinţi de acum, legea a fost adoptată

de: Manolică Anca
18 04. 2023

Un nou proiect privind alocația pentru copii a fost adoptat în Parlament săptămâna trecută. Prin urmare, acest venit lunar poate fi încasat de către părintele căruia i s-a încredințat minorul printr-o decizie a judecătorilor care au emis un ordin de protecție în caz de violență domestică. Mai multe detalii, în rândurile de mai jos.

Proiectul de lege a fost adoptat

Miercuri, 12 aprilie, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, cu majoritate de voturi, proiectul de lege care vizează completarea art. 38 din Legea nr. 217/2003, precum şi modificarea Legii nr. 61/1993. Prin urmare, se va institui posibilitatea încasării alocaţiei de stat pentru copii de către părintele căruia i-a fost încredinţat minorul spre creştere şi educare, în cazul în care s-a emis de către judecător un ordin de protecţie în caz de violenţă domestică.

Potrivit unui amendament, persoana care are viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea în pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei poate cere în instanță, în scopul eliminării stării de pericol, să fie emis un ordin de protecţie.

Prin acesta se poate dispune, cu caracter provizoriu, una sau mai multe dintre următoarele măsuri: interdicţia pentru agresor de a primi alocaţia copiilor şi încuviinţarea încasării acesteia de către părintele/persoana căruia/ căreia i-a fost încredinţat copilul spre creştere şi educare sau la care s-a stabilit reşedinţa acestuia.

Interdicţia trebuie comunicată, de îndată, agenţiei judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială sau a municipiului Bucureşti, după caz.

Citește și: Anunțul momentului despre alocațiile copiilor. Se schimbă legea. Vestea pe care trebuie să o afle toți părinții

Cât timp va putea încasa alocația

Alocaţia este încasată de părintele sau persoana beneficiară a măsurii de protecţie atât timp cât ordinul de protecție este valid și atât timp cât i-a fost încredinţat copilul, sau în situaţia în care minorul are stabilită reşedinţa la acesta, notează Agerpres.

Venitul lunar oferit din partea statului se plăteşte unuia dintre părinţi pe baza acordului acestora sau a convenţiei autentificate de notar public cu ocazia divorţului ori, în caz de neînţelegere, în baza hotărârii judecătoreşti sau a ordinului de protecţie emis de instanță, părintelui sau persoanei căreia i s-a încredinţat copilul spre creştere şi educare sau la care s-a stabilit domiciliul copilului.

Alocaţia este încasată de de beneficiarul măsurii de protecţie pe durata valabilităţii ordinului de protecţie şi atât timp cât i-a fost încredinţat copilul sau în situaţia în care copilul are stabilită reşedinţa la acesta, prevede un alt amendament.

Citește și: Creşte valoarea tichetelor de creşă din aprilie 2023. Cine poate beneficia de bani