Anul școlar 2021/2022. Excepția care se aplică elevilor din clasele primare, ce trebuie să afle
Pe 13 septembrie se dă startul unui nou an școlar, în condiții de pandemie. În declarațiile recente, Sorin Cîmpeanu a exclus predarea în sistemul online. Cu alte cuvinte elevii vor fi prezenți doar fizic la ore. În același timp, în acord cu Ministerul Sănătății, s-au mai adus anumite modificări. Mare parte dintre acestea sunt cu privire la obligativitatea și tipul măștilor de protecție pe care le vor putea folosi elevii în acest an. Ministrul Ioana Mihăilă a făcut astăzi precizările de rigoare.
Pe 13 septembrie se aude primul clopoțel din anul școlar 2021/2022
În mai puțin de trei săptămâni elevii din toate ciclurile școlare vor reveni în bănci. Orele de curs se vor preda sub auspiciul reglementărilor și restricțiilor impuse de actuala situație, anunța Sorin Cîmpeanu. În același timp, ministrul anunța că peste 60% din angajații din sistem sunt deja vaccinați, urmând ca și restul angajaților să primească dozele de vaccin. „Peste 60% din angajații din școli sunt vaccinați. În ceea ce privește cadrele didactice, 185.000 din 300.000 sunt vaccinate.”, declara Sorin Cîmpeanu.
În același timp, cel puțin pentru prima zi de școală, Sorin Cîmpeanu anunța obligativitatea purtării măștilor de protecție atât în interiorul instituțiilor de învățământ, cât și în afara acestora. În rest, elevii vor purta măstile doar în interiorul școlilor. O altă problemă pe marginea căreia s-a tras un semnal de alarmă este reticența părinților de a-și vaccina copii.
”Sunt vaccinați 4% din elevii cu vârste între 12 și 15 ani, adică 30.000 de elevi. Sunt vaccinați 20% din copiii între 16 și 19 ani, adică 145.000 de copii. Părinții sunt reticenți la vaccinarea elevilor. În fiecare școală vom avea o persoană care se va ocupa cu protecția sanitară. Profesorii desemnați din fiecare școală vor ține legătura cu DSP.
Le vom trimite părinților un formular la care să răspundă dacă copilul este vaccinat sau nu, iar în cazul în care copilul nu este vaccinat, dacă își dă acordul pentru vaccinare. Din 13 septembrie, părinții for primi aceste formulare. Eu rămân un susținător al vaccinării, dar vaccinarea este voluntară. Nu cred că se va ajunge la obligativitatea vaccinării.”, a mai spus Sorin Cîmpeanu.
Ioana Mihăilă anunță excepțiile de la obligativitatea măștilor
Deși, în principiu, toți elevii vor fi obligați să poarte măștile de protecție, Ministerul Sănătății anunță astăzi câteva excepții de la această obligativitate. În același timp, Ioana Mihăilă a mai anunțat că la nivelul ciclului primar vor putea fi folosite măștile de protecție din material textil dar și cele de tip medicinale.
„Vom permite pentru clasele primare atât măști textile, cât și medicinale. Dar vom recomanda puternic, cu titlu de obligativitate, măști medicinale la clasele gimnaziale si liceale”, a declarat Ioana Mihăilă.
Cât despre excepțiile aprobate, ministrul a anunțat că în sălile de sport masca nu va fi obligatorie, dar numai în anumite condiții. Pe de altă parte, la fel ca în cazul ministrului Cîmpeanu, și Ioana Mihăilă a revenit asupra problemei reticenței părinților de a-și vaccina copii, reiterând ideea că este cea mai bună soluție preventivă în situația dată.
„Până la incidența de doi la mie, fără mască în sălile de sport, dar cu recomandarea fermă ca activitatile sportive să fie efectuate în spații deschise.
(…) Cred că părinţii ar trebui să ceară şcolilor situaţia profesorilor vaccinaţi şi nevaccinaţi. Ca să fie o chestiune transparentă şi ca şcolile să promoveze mai mult vaccinarea în rândurile profesorilor”, a mai explicat Ioana Mihăilă.