Un antrenor de volei din Medgidia, în vârstă de 39 de ani, a fost reținut pentru 30 de zile pentru pornografie infantilă şi şantaj. Din primele informații ale procurorilor de caz, acesta le cerea fotografii indecente elevelor sale. Din laptopul său au fost scoase mai multe discuții total neadecvate cu minore. Cărora le făcea complimente nepotrivite și le cerea poze în ipostaze intime. De asemenea, au fost găsite și numeroase materiale cu pornografie infantilă.
– Aș vrea să văd o poză cum știi să iți săruți iubitul
– Nu am și nici nu o să vezi vreodată. Deoarece eu nu am vârsta necesară de săruturi.
– Fii serioasă. Se vede și din poza aceasta că ești specială. Și nu atitudinea te face specială. Ci trupul de sportivă ce ți l-ai modelat ani la rând – cam așa decurgeau discuțiile cu tinerele.
Asemenea discuţii purta antrenorul de volei din Medgidia cu elevele sale, conform dovezilor din laptopul său. Mai mult, cu diferite ameninţări le constrângea pe fete să îi trimită fotografii. Iar apoi le va şantaja că le face publice dacă acestea nu continuau să îi ofere ceea ce le cerea. Adică şi mai multe poze în ipostaze indecente.
„Copilul meu discută cu noi în familie. La început a luat-o sub formă de glumă, după aceea gluma deja s-a îngroșat”, spune mama unei fete.
Chiar din cauza comportamentului bizar, antrenorul a fost dat afară de la CS Medgidia. S-a întâmplat asta chiar înainte ca acesta să fie anchetat oficial.
„Nu are comportament adecvat pentru un antrenor şi i-am încetat contractul de muncă. Îmi pare rau să fie clubul asociat cu numele sau cu faptele dumnealui”, spun reprezentanţii clubului la care bărbatul acuzat a fost antrenor.
„Parerea mea nu este bună pentru faptele pe care le-a făcut. Un profesor de sport să facă aşa ceva, având elevi. E cam vulcanic el aşa. Se mai ia el de femei, chiar aici pe scară, la etajul 2″, a povestit şi un vecin al inculpatului.