Antonia s-a plâns în fața a milioane de fani: „Sunt o victimă”
Antonia s-a plâns în fața fanilor săi din mediul online, considerându-se o victimă a rețelelor de socializare. Aceasta a declarat că are de gând să facă anumite schimbări radicale, din dorința de a menține un echilibru între viața privată și cea din online. Frumoasa artistă a declarat că nu mai vrea să trăiască „pentru alți oameni”.
Antonia s-a plâns în fața a milioane de fani
Antonia își dorește să reglementeze câteva aspecte ce țin de viața privată. Ea a mărturisit că în următoarea perioadă, cel puțin, va fi mai rezervată în ceea ce privește viața personală, dorind să găsească un echilibru, întrucât se consideră o „victimă” a rețelelor sociale. Astfel, Antonia a mărturisit că dorește să își găsească pacea interioară.
„Protejează-ți lucrurile private. Postează doar ceea ce vrei tu să se vadă, doar ce vrei tu. Bucurați-vă de viața voastră și în privat, pentru că este mult mai bine. Ne-am obișnuit să le arătăm oamenilor tot ceea ce facem, nu este rău, dar sunt și mulți oameni care îți trimit așa, niște energii negative. Măcar găsiți un echilibru.
Adevărul e că ne-am cam tripat pe treaba asta. Trăim pentru alți oameni, să vadă ei ce facem și cum suntem. Și da, sunt și eu o victimă aici, pentru că altfel nu a-și fi făcut aceste story-uri aici. Vreau să găsesc un echilibru personal, pentru mine, să fiu eu bine.”, s-a confesat Antonia în fața fanilor.
Antonia, 2,7 milioane de urmăritori pe Instagram
Nu o singură dată Antonia a fost „atacată” în mediul online, pentru amănuntele din viața privată împărtășite cu fanii ei. Recent, ea a repostat un mesaj publicat de un prieten al ei, menționând în dreptul postării că și ea împărtășește cele scrise de acesta.
„Dacă live nu ți-aș permite să-mi zici unele lucruri, fii convins că nici online nu o voi face. Vei primi ignore total. Dacă mă cobor la mintea cuiva, e vina mea. Nu poți controla toți bălanii, dar reacțiile personale îți aparțin 100%. Știu că există toți ciudații și proștii pe lumea asta, chiar nu sunt pornit să îi cunosc pe toți individual și să aflu de existența lor.
Mă interesează intenția din spatele interacțiunii, nu cuvintele în sine. Contribui cu ceva pozitiv sau măcar neutru la existența mea? Bun, mă bucur să interacționăm. Contribui cu negativism, ignoranță și vrei să profiți în vreun fel de pe urma mea? Ai cartonaș roșu”, a fost mesajul cu pricina.
Conștientă că viața reală se rezumă la ceva mai mult decât la validarea venită din mediul online, Antonia este decisă să facă schimbări majore în ce privește postările pe rețelele sociale. Antonia este extrem de urmărită în mediul online, contul ei de Instagram al Antoniei numărând nu mai puțin 2,7 milioane de urmăritori.