Antena 3, lovitură cruntă după ‘femeia moartă în geamantan’. Mihai Gâdea se va enerva cu siguranță
În ultima vreme canalele de știri din România, și nu numai, au fost sancționate de instituția CNA pentru mai multe materiale. În ședința de astăzi, 22 septembrie, Antena 3 a primit două amenzi în valoare de 10.000 de lei, și două somații. Deciziile penalizează modul în care au fost prezentate mai multe materiale legat de covid-19 și nu numai. CNA a mai dat un avertisment postului Intact pe marginea reportajelor de la înmormântarea regretatului Nelu Ploieşteanu.
Antena 3 sancționată de CNA
În ședința de astăzi Antena 3, postul condus de Mihai Gâdea, a fost sancționată de membrii CNA pentru mai multe materiale difuzate în ultima vreme. Justificarea deciziilor CNA spune că în anumite cazuri postul Intact Media a detaliat anumite subiecte mai mult de cât era cazul.
În speță membrii CNA s-au referit la materialele ce aveau ca subiect un caz de omor, iar detaliile prezentate de reporterii Antena 3 erau de natură șocantă. În cadrul emisiunii „Esențial”, realizată de Ana-Maria Roman, spun membrii CNA, au fost difuzate detalii din rechizitoriu cu caracter șocant. Astfel s-a decis amendarea postului Antena 3 cu suma de 5.000 de lei.
Subiectiv”, realizată de Răzvan Dumitrescu amendată cu 5.000 de lei
O altă amendă CNA , tot în valoare de 5.000 de lei, a fost decisă pentru un alt material difuzat de Antena 3 în primăvara acestui an, având ca subiect vaccinarea covid-19 și schemele de tratament propuse de anumiți medici. Amenda, spun membrii CNA, este pentru emisiunea „Subiectiv”, realizată de Răzvan Dumitrescu. În acest caz amenda a fost dată ca urmare a unor afirmații făcute de invitatul realizatorului Răzvan Dumitrescu, acesta declarând că „Vaccinarea în masă duce la mutaţii”.
„Propun amendă de 5.000 de lei pentru ediţia Subiectiv cu opiniile despre pandemie, vaccinare şi medicaţie. Nu sunt validate academic, iar în platou nu sunt persoane cu expertiză în domeniu, ci doar politicieni şi avocaţi, după cum a spus acesta.”, a declarat Mircea Toma, membru CNA, în ședința de astăzi.
În acest ultim caz, reprezentantul postului a încercat să justifice greșelile comise de cei din platou, declarând:
„Consider că au fost nişte erori ale colegilor mei. Mai exact, la Subiectiv, Răzvan Dumitrescu a prezentat tratamentul prescris de medicul lui de familie pentru Covid-19. El a avut Covid şi a prezentat tratamentul pe care l-a urmat.
Mă refer şi la Esenţial, unde au fost difuzate informaţii explicite din acel rechizitoriu, despre cum a fost realizată crima respectivă. Au fost nişte erori ale colegilor mei care sunt în afara Legislaţiei Audiovizuale”, a spus Norina Ionescu, reprezentantul Antenei 1
Postul Intact Media a primit și somație din partea CNA după difuzarea materialelor de la înmormântarea lui Nelu Ploieşteanu.