Antena 1 a primit o nouă lovitură. Kanal D câștigă tot, de fiecare dată

de: Ștefan R. Apostol
16 03. 2021

Seara de duminică a fost una plină de acțiune, producții prorpii și audeințe pe măsură. Principalii pretendenți la numărul unu în audiențe, au fost, ca de obicei, Antena 1, Pro TV și Kanal D. Fiecare au avut parte de telespectatori, dar datele de audiență au revelat cine a fost câștigătorul serii de duminică.

Bătaia pe audiențe între Antena 1, Pro TV și Kanal D

Seara de duminică a fost una plină de producții, care mai de care, mai ofertante pentru telespectatorii români. De la filme de box office la reality-show-uri, cele trei posturi pretendente la locul unu, au avut ce oferi telespectatorului român.

Pe segmentul orar 20:00 – 23:00, Antena 1, Pro TV și Kanal D au fost în preferințele telespectatorului român, conform datelor de audiență. Numai că, și de această dată Kanal D a reușit să fure startul în fața celorlalte două posturi TV. Pe acest interval roar, de prime-time, cele trei posturi au difuzat, fiecare în parte, câte un program ofertant.

Antena 1 a difuzat un nou episod din sezonul 9 de ”Chefi la Cuțite, Pro TV a propus unul din cele mai bune filme din seria James Bond, este vorba de ”Spectre”, iar Kanal D a venit cu un nou episod din ”Survivor România”.

Din păcate Antena 1 nu a avut parte de cotele de piață scontate. Conform Paginademedia.ro au avut parte de aproximativ 1,2 milioane de telespectatori, la ora de difuzare a show-ului ”Chefi la Cuțite”.

Survivor România pe primul loc în preferințele serii de duminică

De cealaltă parte, Pro TV a mizat pe rețeta filmelor de box office, oferind ultimul film din seria James Bond. La nivel național Pro TV a avut pe acest segment orar aproximativ 1.335.000 de telespectatori. Amândouă canalele au fost devansate clar, pe național, de Kanal D, care difuza la aceeași oră ”Survivor România”. Cu 1.959.000 de telespectatori, ”Survivor România” a câștigat pentru seara de duminică locul unu la audiențe.

Dacă mergem mai departe, și ne uităm și pe segmentul comercial, aflăm că ”Survivor România” a câștigat la pas în fața Pro TV și Antena 1, cu 874.000 de telespectatori. Antena 1 s-a situat pe locul doi cu 746.000 de telespectatori, iar Pro TV pe trei, cu 689.000 de telespectatori, pe același segment orar.

Se pare că telespectatorul român, cel puțin pe segmentul comercial, unde sunt încadrați și tinerii, au preferat reality-show-ul celor de la Kanal D, în detrimentul Agentului 007 sau a celor trei chefi de la Atena 1. Pe tot intervalul orar 20:23:00, postul turcilor a devansat clar cele două posturi, cu un total de 1,247,000 de  telespectatori. Kanal D câștigă primul loc pentru a doua săptămână, consecutiv, în detrimentul Antena 1 și Pro TV.