O nouă alertă meteo de cod portocaliu lovește din nou România. Imediat veți afla care sunt zonele afectate și cum trebuie să procedați pentru a vă feri de un eventual pericol. Este recomandat să stați în case!
Un nou cod portocaliu s-a anunțat în această dimineață pentru țara noastră. Cei de la IGSU au declarat oficial care sunt cele mai afectate zone și la ce trebuie să ne așteptăm.
” În zona Crapaților Orientali, în estul Carpaților Meridionali și în județele Buzău, Ialomița și Călărași vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat de peste 50…60 l/mp.” , au declarat oficialii IGSU pe rețelele de socializare.
De asemenea, Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie au emis un alt cod galben pentru România. Oficialii IGSU au anunțat care sunt zonele în care ploile își vor face și astăzi de cap.
”Local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în Moldova, Muntenia, jumătatea de est a Transilvaniei și sudul Dobrogei, precum și în Carpații Orientali și Meridionali. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp. Vremea se va menține instabilă și în zilele următoare.”, au adăugat cei de la IGSU.
Conform celor de al IGSU, trebuie să fim foarte atenți în aceste zilele pentru a nu ajunge victimele inundațiilor. Pentru a nu se strânge prea multă apă, este recomandat să curățați șanțurile și rigolele de apă. Astfel, puteți facilita evacuarea normală a apei. În cazul în care totul devine inundat, nu încercați să traversați prin apă și nu vă apropiați de malurile acestora.
De asemenea, este indicat să închideți ferestrele, ușile de la casă sau a oricărui orificiu pe unde ar putea pătrunde apa în casă. Cel mai bine este să stați în locuință, pentru a nu vă supune unui real pericol. Ba mai mult decât atât, evitați atingerea stâlpilor și a firelor căzute la pământ.
Citește și: Alerta meteo ANM a dimineții. Cod galben de ploi puternice și vijelii, care sunt zonele afectate