ANM anunță fenomene meteo extreme. Ministrul Educației ia în calcul închiderea școlilor
Administrația Națională de Meteorologie anunță că în perioada următoare se vor produce fenomene meteo extreme în majoritatea regiunilor țării. Sunt așteptate ploi torențiale și vânt puternic și nu este exclus să se mai producă tornade. În acest context, ministrul Educației ia în calcul închiderea școlilor în zonele care vor fi afectate.
„Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteo pentru municipiul București, valabilă în perioada 05-08.05.2019.
Pentru acest intervalul de timp, au fost prognozate averse cu caracter torențial, intensificări de scurtă durată ale vântului, cu aspect de vijelie, descărcări electrice și grindină.
Preventiv, ISU București a transmis populației (prin intermediul panotajului outdoor și a paginii institutionale de Facebook) măsurile ce trebuie adoptate în cazul producerii manifestărilor meteo prognozate”, au transmis reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Școlile ar putea fi închise în zonele afectate de fenomenele meteo extreme
Pentru a nu pune în pericol elevii, ministrul Educației ia în calcul închiderea școlilor, dacă va fi cazul, în zonele care vor fi afectate de fenomenele meteo extreme.
„Fără îndoială. Cum să punem copiii sub risc? Ar fi abolut inacceptabil. Nu ia ministrul decizia. O ia fiecare autoritate locală, directorul şcolii cu autoritatea locală, în situaţiile pe care vremea le generează acolo. Nu închidem toate şcolile”, a declarat Ecaterina Andronescu.
Până pe data de 8 mai sunt anunțate vijelii, ploi torențiale, fulgere și grindină, ca urmare a unui val de aer polar care se abate asupra României. În cursul zilei de luni, temperaturile nu vor trece de 14 grade Celsius în nordul și în vestul țării. De marți, răcirea vremii va fi resimțită în majoritatea zonelor țării.
Nu este exclus să se mai producă tornade de felul celei care s-a produs săptămâna trecută în județul Călărași. Atunci, un autocar în care se aflau 39 de persoane a fost răsturnat de rafalele puternice de vânt.