ANM, anunț alarmant pentru români. Ce temperaturi ne așteaptă în iulie și august
Administrația Națională de Meteorologie a făcut un anunț alarmant pentru români. În această vară va fi foarte cald, însă nu vom scăpa nici de vijelii și grindină. Ce temperaturi ne așteaptă în iulie și august, vedeți în rândurile de mai jos ale articolului.
Anunțul meteorologilor ANM, vine canicula. Ce temperaturi vom avea în luna iulie
Meteorologii ANM au prognozat primul val de caniculă din acest an. Acesta va avea loc chiar în weekendul pe care îl așteptăm.
Acest prim val de căldură este semnalul unei veri care va aduce temperaturi ridicate, dar și vijelii și grindină.
Fenomenele extreme, prezente lunile viitoare
Din păcate, lunile iulie și august vor fi două luni cu fenomene extreme, avertizează meteorologii ANM.
”Vorbim de un aer tropical prezent în vestul, sud vestul Europei, care va migra de la o zi la alta către sudul, centrul și sud-estul Europei. Ne va influența treptat. Mâine și poimâine ajungem la vreme călduroasă, vor fi peste 30 de grade la câmpie, maximele vor fi 25 – 33 de grade Celsius”, a declarat meteorologul Mihai Timu.
Vineri, 23 iunie, temperaturi de 34 de grade Celsius
Conform ANM, temperaturile mai ridicate vor fi, culmea, în Câmpia de Vest, în timp ce pe litoral temperaturile vor fi mai scăzute.
”Temperaturi mai scăzute vor fi pe litoral, iar cele mai ridicate spre Câmpia de Vest. Influența acelui aer cald o vom simți vineri și sâmbăt. Vineri vor fi maxime spre 34 de grade Celsius, izolat putem atinge pragul caniculei, cel mai probabil în zona Banatului.
Sâmbătă, temperaturile vor scădea în vest, centru și nord, dar să se mute temperaturile de prag de caniculă către Câmpia Română, Muntenia, sudul Moldovei, vestul Dobrogei”, a mai precizat meteorologul ANM.
Ploile dispar din România
Căldurile vor începe chiar de joi, moment din care românii vor resimți disconfortul termic. Ploile dispar.
”Joi, vineri, sâmbătă vom vorbi cu siguranță de disconfort termic. Temperaturile sunt măsurate la umbră, așadar, la 33 – 35 de grade Celsius vom avea acel disconfort termic, indicele temperatură-umezeală se va apropia sau chiar va depăși pragul de 80 de unități. În realitate, temperaturile resimțite vor fi chiar de 37 de grade. Nu vor mai fi averse și descărcări electrice care să pună probleme”, a precizat meteorologul ANM.
Urmează un weekend cu instabilitate atmosferică
Pe final de săptămână vor fi două zile cu instabilitate atmosferică din cauza unei mase de ar umed care vine dinspre oceanul Atlantic. Prognozele arată că prima jumătate a lunii iulie va fi dominată de caniculă.
”Trebuie să fim atenți spre ce se va întâmpla spre finalul săptămânii, pentru că dinspre Atlantic va avansa un aer mai umed iar la contactul între cele două mase de aer, sâmbătă și duminică vom avea intervale cu multă instabilitate atmosferică în mare parte a țării. Pentru prima jumătate a lunii iulie, temperaturile vor fi ușor peste norme, e cea mai caldă lună. Și iulie, și august, cu siguranță vor fi două luni cu extreme”, a mai spus Mihai Timu, potrivit Digi24.