ANM a emis atenționări meteo pentru mai multe zone din țară. Județele expuse la fenomene meteo extreme

de: Ana Chivu
03 09. 2019

Specialiștii de la Administrația Națională au emis mai multe avertizări pentru anumite zone de pe teritoriul României. Iată care sunt fenomenele extreme de la începutul sezonului de toamnă și care sunt județele din țară care vor fi afectate în mod direct de acestea!

ANM, atenționări pentru fenomene meteo extreme

Vremea la începutul toamnei 2019 este destul de călduroasă față de normalul perioadei. Temperaturile au depășit deja maximele de 30 de grade Celsius la finele lui august. De asemenea, se indică faptul că septembrie vine cu valori termice ridicate, iar frigul se va resimți destul de bine abia spre finalul lunii noiembrie, moment în care minimele vor coborâ până la 0 grade Celsius. Temperatura aerului la începutul de septembrie va avea valori ceva mai ridicate decât cele specifice perioadei pentru intervalul din regiunile sudice.

În rest, valorile termice se vor apropia destul de tare de cele de până acum. Cu toate astea, regimul pluviometric va fi ușor deficitar. Mijlocul lui septembrie va fi călduț, mediile termice apropiate de cele specifice, în toate regiunile, iar cantitățile de precipitații vor fi normale pentru intervalul specificat. Finele lunii aduce valorile maxime și minime care se vor încadra între 19 grade Celsius și 6 grade Celsius. De asemenea, vom avea și averse de ploaie în cantități specifice.

Avertizări meteo pentru începutul de toamnă. Ce spun specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie

Care sunt județele vizate?

Se anunță cod galben de plo toreniale și fenomene extreme precum: intensificări ale vântului, vijelii frecvente, descărcări electrice și grindină. Avertizarea intră în vigoare de marți, 3 septembrie, de la orele 13:00, și este valabilă până miercuri, 4 septembrie, la orele 10:00.

Județele vizate sunt: Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Mureş, Braşov, Covasna, Prahova, Buzău, Suceava, Neamţ, Botoşani, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea şi Galaţi. Specialiștii anunță și cantități de apă care vor depăși 20 – 25 l/mp şi izolat 50-60 l/mp, pe intervale scurte de timp însă.