05 apr. 2024 | 20:56

Animalul hibrid care a avut o apariție unică în România. Este monitorizat de cercetători

News
Animalul hibrid care a avut o apariție unică în România. Este monitorizat de cercetători
Rasa rară descoperită în România

Cercetătorii au descoperit un animal unic, o rasă hibridă pe care nici ei nu au mai văzut-o până acum. Creatura și-a făcut apariția în munții din țara noastră.

Animal foarte rar, descoperit în România

România are o faună foarte bogată, cu animale rare în toată lumea. Cercetătorii au făcut o descoperire care i-a șocat, în zona montată a țării noastre.

De obicei, aici regăsim animale precum urși, lupi, căprioare și multe altele, cunoscute omului. Cu toate acestea, a fost descoperit un animal neobișnuit, foarte rar chiar și pentru specialiști.

De fapt, animalul este atât de rar încât autoritățile au decis că trebuie neapărat monitorizat. Potrivit Fundației Conservation Carpathia, câinii au început în ultima vreme să ajungă în zonele muntoase, acolo unde trăiesc și lupii.

Prezența câinilor în zonele de munte reprezintă un adevărat pericol pentru rasele de lup, ne spun specialiștii. Fundația a ajuns la concluzia că este necesară o monitorizare genetică a lupilor pe o perioadă mai lungă de timp, după ce s-a observat împerecherea raselor de câini cu lupii.

De ce este periculoasă împerecherea lupilor cu câinii

Câinii nu atacă lupii și nici invers, ci conviețuiesc fără probleme, lucru îngrijorător pentru cercetători, deoarece sănătatea genetică a lupilor este pusă în pericol de prezența patrupezilor.

Aceștia spun că împerecherea dintre lupi și câini va produce efecte de durată, motiv pentru care s-a impus monitorizarea genetică a lupilor. Primii subiecți fac parte dintr-o haită prezentă în Carpații Meridionali.

Oamenii de știință studiază 47 de lupi și un hibrid dintre câine și lup. Cel din urmă s-a integrat fără probleme în haită, lucru comun, spun specialiștii. Monitorizarea din România a fost făcută pe o suprafață de 1.400 de metri pătrați și a durat 12 ani.

Victoria Donos este directorul de comunicare al Fundației Conservation Carpathia. Aceasta a precizat că este foarte importantă această monitorizare, pentru a trage concluziile necesare despre aceste rase hibride.

„Este foarte important să studiem populația de lupi printr-un program de monitorizare genetică, un program pe termen lung. Așa putem să clarificăm foarte multe necunoscute despre această populație de lupi, despre caracteristicile ei”, a spus aceasta.

Parteneri
Cine este românul care a murit carbonizat în cabina unui tir la Milano
Redactia.ro
În ce relații a rămas Alexandru Papadopol cu fiica lui după divorț?! De ce-și evită adolescenta și acum tatăl, fugit de acasă?! Ce a zis Ioana Ginghină, despre actrița care i-ar fi luat bărbatul?
Click.ro
Patriarhia Română îl anchetează pe ÎPS Teodosie pentru implicare politică, după ce a spus că Georgescu e „un trimis al lui Dumnezeu”
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Klaus Iohannis și-ar fi făcut o operație estetică la față! 'Arată cu mult mai tânăr!' Ce spun medicii esteticieni
Unica.ro
Prețurile apartamentelor. În Cluj s-a întrecut orice limită. Situația din celelalte orașe
EVZ.ro
Rețetă tradițională de turte - Scutecele lui Iisus. Se prepară simplu și sunt delicioase
Spynews
Șoferii români cu 2 permise auto. Al doilea costă jumătate. Ce drept rutier câștigă
Capital.ro
S-a iubit cu Florin Chilian, a dispărut din showbiz, a născut, iar acum e complet schimbată. Imagini rare cu soțul și fetița ei
Avantaje
ANUNȚ privind FINALUL RĂZBOIULUI din UCRAINA! VEȘTI de la KREMLIN:
Mediaflux
Ce planuri are Amna de Crăciun! Cântăreața iubește din nou, la cinci ani de la divorț: ”A fost un an bun”
Spynews.ro
Ana Bodea revine pe micile ecrane în cel mai nou serial original semnat Ruxandra Ion – Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro