Animalul de la Cernobîl care a căpătat noi capacităţi din cauza radiaţiilor. Anunţul făcut de cercetători despre vietăţile de lângă centrala nucleară
Oamenii de știință au făcut o descoperire uluitoare. Concluziile unui studiu recent au anunțat care este animalul de la Cernobîl care a căpătat noi capacităţi din cauza radiaţiilor. Ce au transmis cercetătorii de la New York University despre vietăţile de lângă centrala nucleară.
Cercetătorii au dezvăluit care este animalul de la Cernobîl care a căpătat noi capacităţi din cauza radiaţiilor
De la apariția broaștelor negre până la câini diferiți genetic față de cei din alte colțuri ale lumii, expunerea la radiații a forțat multe animale care trăiesc în apropiere de Cernobîl să sufere mutații.
Un nou studiu a scos la lumină faptul că nu toate vietățile din zona centralei nucleare au reacționat în acest fel.
Cercetătorii de la New York University au anunțat care este animalul de la Cernobîl care a căpătat noi capacităţi din cauza radiaţiilor. Analizarea probelor prelevate din apropierea centralei au arătat că viermii de acolo au dezvoltat o nouă „superputere” – par a fi imuni la radiații.
„Cernobîl a fost o tragedie de o amploare cataclismică, dar încă nu avem o înțelegere prea mare a efectelor dezastrului asupra populațiilor locale”, a spus dr. Sophia Tintor, autorul principal al studiului, potrivit Daily Mail.
Un nou studiu
Dezastrul din 1986 de la centrala nucleară de la Cernobîl a transformat zona înconjurătoare în cel mai radioactiv loc de pe Pământ. Oamenii au fost evacuați, dar multe plante și animale continuă să trăiască în regiune, în ciuda nivelurilor ridicate de radiații care persistă aproape patru decenii mai târziu.
În ultimii ani, cercetătorii au descoperit că unele animale care trăiesc în Zona de Excluziune Cernobîl – regiunea din nordul Ucrainei pe o rază de 30,6 km de centrala electrică – sunt diferite din punct de vedere fizic și genetic de omologii lor din altă parte, ridicând semne de întrebare cu privire la impactul asupra ADN-ului a expunerii cronice la radiații.
Te-ar putea interesa și: ‘Cernobîl din Marea Britanie’. Locul unde mai stau doar 4 persoane
„Acest lucru nu înseamnă că Cernobîl este un loc sigur”
În noul studiu, cercetătorii au vizitat Cernobîl pentru a studia nematozii – viermi minusculi cu genom simplu și reproducere rapidă, ceea ce îi face deosebit de utili pentru înțelegerea fenomenelor biologice de bază.
„Acești viermi trăiesc pretutindeni și se reproduc rapid, astfel încât trec prin zeci de generații de evoluție în timp ce un vertebrat tipic nu ajunge încă la maturitate”, a punctat Matthew Rockman, profesor de biologie la New York University.
Cercetătorii au fost surprinși să descopere că nu au putut detecta o semnătură a daunelor provocate de radiații pe genomul viermilor din Cernobîl.
„Acest lucru nu înseamnă că Cernobîl este un loc sigur – mai degrabă înseamnă că nematozii sunt animale ce pot rezista la condiții extreme”, a spus dr. Tintori.
Te-ar putea interesa și: Volodimir Zelenski, avertisment privind o posibilă catastrofă nucleară. Care este diferența majoră între Cernobîl și Zaporojie