24 sept. 2021 | 13:19

Angajări false pentru obținerea indemnizației de creștere a copilului. Ce prejudiciu colosal a suferit statul

News
Angajări false pentru obținerea indemnizației de creștere a copilului. Ce prejudiciu colosal a suferit statul
Angajări false pentru obținerea indemnizației de creștere a copilului. Ce prejudiciu colosal a suferit statul

Două femei au fost reținute de către oamenii legii pentru 30 de angajări false în scopul obținerii indemnizației de creștere a copilului. Pagubele provocate de cele două sunt colosale.

Angajări fictive de personal pentru indemnizația de creștere a copilului

În cursul zilei de miercuri, 22 septembrie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, au efectuat 5 percheziții domiciliare, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, în comuna Adâncata și municipiul Suceava.

Scopul acestora a fost pentru documentarea activității infracționale a 32 de persoane bănuite de fals și înșelăciune, prin angajări fictive de personal. În baza actelor de cercetare penală efectuate, polițiștii au reușit documentarea activității infracționale a unei femeie, din Suceava, în vârstă de 64 de ani.

Aceasta este suspectă pentru comiterea infracțiunilor de complicitate la înșelăciune în formă continuată, participare improprie la fals intelectual și fals în înscrisuri sub semnătură privată. De asemenea, implicată a fost și o altă femeie, în vârstă de 55 de ani, din comuna Adâncata, județul Suceava.

Femeia este suspectă pentru comiterea infracțiunii de complicitate la înșelăciune în formă continuată, mai exact, 30 de acte materiale. Mai mult de atât, a fost documentată activitatea infracțională a altor 30 de persoane.

Acestea au vârste cuprinse între 25 și 41 de ani, din județele Iași, Botoșani, Neamț și Suceava. La rândul lor, acestea sunt bănuite de comiterea infracțiunilor de înșelăciune și uz de fals.

Prejudiciu imens provocat în urma angajărilor fictive

În urma cercetărilor efectuate de oamenii legii, a reieșit că, în perioada 2015 – 2017, două societăți comerciale ar fi angajat fictiv 30 de persoane, emițând adeverințe de salariat cu date false. Cele două societăți comerciale erau administrate de femeie de 64 de ani, cu ajutorul celei de 55 de ani.

Cele 30 de persoane ar fi folosit adeverințele de salariat pentru a obține, în mod fraudulos, indemnizații de creștere a copiilor, în perioada 2015 – 2021. Polițiștii au efectuat o serie de percheziții, iar în urma acestora, au fost descoperite și ridicate mai multe înscrisuri. Acestea ar fi fost folosite în activitatea infracțională.

Prejudiciul total se ridică la suma de 1.397.009 lei. Din totalul acestei sume, au fost recuperați 38.000 de euro, ca urmare a sechestrului asigurător dispus asupra unor bunuri deținute de persoanele bănuite.

În total, au fost puse în aplicare patru mandate de aducere. În urma audierilor, cele două femei au fost reținute pentru 24 de ore. Urmează să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, pentru a lua măsurile preventive care se impun.

La percheziții au fost prezenți și jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Cum se denunțau vecinii unii pe alții la Securitate:„Aflându-se în casă, cu ușa deschisă, s-a exprimat într-un mod imposibil de reprodus la adresa tov. Ceaușescu“
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
O mai ții minte pe Esmeralda? Au trecut 27 de ani de la rolul care a făcut-o celebră pe actrița Leticia Calderon, iar viața ei a bătut orice telenovelă! Cum arată azi, la 56 de ani, frumoasa actriță / FOTO
Unica.ro
Apocalipsa economică pentru Europa a început!
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
A murit un nume uriaș al României: A fost un vârf al generației sale. Drum lin, maestre!
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
O SUTĂ de MII de PENSIONARI primesc MAI MULȚI BANI! SE întâmplă la FINAL de 2024
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Rezultate Loto azi, 22 decembrie 2024. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro