Anemona Niculescu s-a bucurat din suflet de reuniunea fetelor de la ASIA, trupa care a făcut-o celebră în toată România, la sfârșitul anilor ’90. Cum a fost surprinsă de paparazzi în plină campanie de promovare a concertului aniversar ASIA. Mașina pe care o conduce i-a șocat pe toți.
La cei 44 de ani ai săi, Anemona Niculescu arată la fel de bine precum acum 25 de ani, când făcea furori în trupa ASIA, alături de Irina Nicolae, Sorana Darclee și Anca Neacșu.
Frumoasa brunetă se află în plină campanie de promovare a concertului aniversar al trupei ASIA, care va avea loc în data de 6 martie, la Sala Palatului din Capitală.
Divorțul de fostul ei soț ar fi afectat-o destul de mult pe Anemona Niculescu, atât în plan emoțional, cât și în plan material. Blondina a fost surprinsă, recent, de fotoreporterii Playtech Știri, părăsind sediul unui celebru post de radio din București.
Îndreptându-se înspre mașină, jurnaliștii au observat că fosta actriță din telenovela Secretul Mariei conduce un autoturism Volkswagen Passat, care ar valora maximum 6.000 de euro.
Pe vremea când era căsătorită cu un reputat medic stomatolog din Constanța, Anemona putea fi văzută în spatele volanului unui bolid de lux de 60.000 de euro, marca Lexus.
În 2010, Anemona Niculescu a fost convinsă că a găsit marea dragoste, căsătorindu-se cu un reputat medic stomatolog din Constanța, care era stabilit în Marea Britanie.
Din păcate, fericirea miresei a durat doar două zile, întrucât vedeta a depus divorț după numai 48 de ore de când a spus marele DA la ofițerul stării civile.
„Am divorțat destul de repede. Am realizat foarte curând că a fost o alegere foartegresita, așa că am remediat situația.”, declara Anemona Niculescu, acum ceva timp.
În 2013, viața i s-a schimbat complet, atunci când l-a adus pe lume pe fiul ei. De atunci, frumosa brunetă a renunțat la cariera artistică și s-a dedicat în totalitate familiei. În prezent, solista de la ASIA este medic nutriționist și are la bază cursuri de perfecționare în regenerare celulară și tonifiere.