Solistul trupei Alb Negru, Andrei Ștefănescu a fost externat de curând din Institutul de Boli Infecțioase “Matei Balș”, acolo unde a primit timp de 14 zile îngrijiri medicale pentru infecția cu COVID-19. Reîntors parcă dintr-un film de groază, artistul poveștește experiența grea prin care a trecut, explicând cum privea acest virus înainte să fie chiar el victima.
Andrei Ștefănescu s-a infectat cu COVID-19 în timpul filmărilor pentru emisiunea “Te Cunosc de Undeva”. Asemeni lui, testele au ieșit pozitive și pentru vedete precum Marcel Pavel, Adriana Trandafir și alții. Marți seară, artistul a povestit în exclusivitate la “Sinteza Zilei”, moderată de Mihai Gâdea, cât de grea a fost pentru el această perioadă și cât de greu i-a fost să înțeleagă că acest virus chiar există și face victime.
Acesta dezvăluie că până să trăiască această experiență nepăcută nu își pute aimagina că I se poate întâmpla și lui asta, în ciuda avertismentelor făcute de medici și autorități.
“Sâmbătă dimineață am primit primul test negativ, iar luni mi-a venit al doilea test care a ieșit tot negativ. A fost o mare bucurie. Au fost zile grele, dar și utile pentru că am putut să văd ceea ce nu credeam. Știam că sunt oameni care nu cred, știam că sunt oameni care fac propagandă împotriva virusului. Și eu, recunosc, uitându-mă la domnul Arafat, încercam să găsesc chestia aia care să mă facă să nu cred în virus. Viața și Dumnezeu m-au făcut să cred pentru că am avut aceleași îndoieli. Am crezut că nu mi se poate întâmpla mie”, a mărturisit Andrei Ștefănescu, la Antena 3.
Pentru că nu cunoștea nicio persoană din grupul său de prieteni, Andrei credea că virsul este departe de el și nu îl va putea ajunge: ”Nu aveam niciun reper, vedeam și simțeam că se întâmplă lucruri. Îmi cer scuze tuturor celor care, în perioada pandemiei, au încercat să-mi deschidă ochii că e ceva destul de grav. Eu am văzut cu ochii mei. Cine nu crede poate să meargă acolo”, a mai spus Andrei.
Internarea în spital l-a făcut să se simtă foarte rău. Modul în care este tratat și izolat pacientul îi dă niște stări în care ar putea simți că are ciumă și că toată lumea fuge de el. Toate acestea țin, în schimb, de modalitatea de prevenție împotriva transmiterii. Astăzi, Andrei felicită medicii de la Matei Balș pentru profesionalism și respectarea normelor de protecție.
”Din momentul când ajungi la poarta spital vine cineva să te ia. Ai impresia că ești răpit sau că faci parte dintr-un experiment. Vii civil de pe stradă, (…) ești dus într-o cameră de triere, este frustrant și rău că nu mai vezi chipuri. Nu mai ai voie să ieși absolut deloc din cameră, dar nu ești închis cu cheia.
Vreau să-i felicit pe cei de la Balș pentru profesionalism, tot ce se întâmplă acolo e la cel mai înalt nivel. Poți să fii ansimptomatic, dar în sânge, în analize, iese ceva. Mie mi s-a spus că am avut plămânii afectați, fără să am nicio problemă. Am făcut acel Clexane să nu faci cheaguri de sânge, (…) dar din momentul în care ieși ești astfel”, a spus Andrei Ștefănescu.
În urma mediatizării cazului său, artistul este pentru moment respins din societate. Dintr-o frică exagerată de infectare, Andrei povestește cum a fost alungat din parc atunci când a ieșit cu băiețelul său să ia aer.
”Astăzi am ieșit într-un parc și cineva chiar m-a gonit. Am ieșit cu băiețelul un pic în parc pentru că de atâtea zile nu l-am mai văzut și mi-a fost dor să ies cu el. O doamnă mai în vârstă, nu o judec, este părerea dânsei, mi-a zis ”Tu ce cauți în parc? Am văzut că ești bolnav. Nu mai puteai să stai câteva zile în casă?”
I-am răspuns că am ieșit din spital și sunt sănătos. Am început să discutăm și s-a relaxat un pic, dar primul instinct pe care l-a avut a fost de a mă îndepărta și m-a certat efect că stăteam în parc, într-un spațiu deschis. Nu stăteam cu copii altora. Stăteam pe o masă de ping pong, departe de ceilalți copii, știind ce s-ar putea întâmpla.
Am fost sigur că așa se va întâmpla, chiar și în spital le-am spus apropiaților mei și într-adevăr lucrurile încep să se simtă. Astăzi a fost prima mea ieșire și s-a întâmplat. Sunt convins că și pe la magazine sau altundeva, cineva o să mă înjure, o să mă acuze că fac parte dintr-o organizație, dintr-un plan”, a povestit Andrei Ștefănescu.
Andrei povestește că i-a fost teamă să iasă din spital după negativizarea primului test de COVID-19, așa cum arată ultimele oridine din partea ministrului Sănătății. Acesta a dorit să aștepte până când vor ieși două teste negative la rând, ca să nu existe motive de temere în grupul de prieteni și în societate.
”Puteam să plec după 10 zile, dar n-am vrut. Mi-a fost frică. Mi-a fost frică că dacă ies pozitiv, lumea se va speria de mine. Am spus că vreau să ies din spital în momentul în care nu mai sunt pozitiv. Eu am preferat să ies cu aceste două teste negative, cu prețul oricăror zile petrecute acolo. I-am și șocat pe medici care mi-au spus că pot să ies după 10 zile și să mai stau patru zile la domiciliu”, a mai povestit Andrei, potrivit antena3.ro.