Andrei Ivan, tânărul din Constanța care a fost bătut pe stradă, a murit
Andrei Ivan, adolescentul din Constanța care a fost bătut pe stradă de un alt tânăr până a intrat în moarte cerebrală, a murit joi.
Andrei Ivan, tânărul din Constanța care a fost bătut pe stradă, a murit
La 1 februarie, Andrei Ivan, de 14 ani, din Mangalia, a fost bătut până a intrat în moarte cerebrală de un alt tânăr. Scandalul a pornit de la o fată, care acum era prietena lui Andrei, însă în trecut fusese iubita unui alt coleg de-ai săi. Cel din urmă l-a pus pe agresor să îi dea o lecție lui Andrei.
Părintele tânărului bătut a spus că băiatul lui i-a spus cu o seară înainte că este amenințat. „Îl cunoşti?“, l-a întrebat. „Ştiu că este în clasa a IX-a la Liceul Economic“, i-a răspuns Andrei. Nimeni nu s-ar fi așteptat la așa ceva.
Cine este agresorul?
Daniel Marian S este elevul de liceu care l-a bătut pe Andrei Ivan până când și-a perdut cunoștința și a ajuns în moarte cerebrală. Oamenii locului au povestit reprezentanților Asociației Umanitare ”Solidarity Children” că băiatul ”provine dintr-o familie dezorganizată, că atât mama cât și tatăl nu au loc de muncă permanent și lucrează doar cu ziua”. În schimb, ambii părinți obișnuiesc să consume alcool și apoi să se ia la bătaie, spun cei din zonă.
Andrei a murit joi, iar agresorul său este în arest. În perioada în care era în arest la domiciliu, Daniel posta mesaje pe rețelele de socializare. „Îmi pare rău că am pierdut focurile cu toți. Au fost niște probleme și nu am putut să dau snap. Asta e telefonu lu tata că al meu e la poliție. Vă pwp pe toți”, a scris agresorul pe Facebook.