Andreea Marin, impresionată profund de Violeta: ”Mami, tu să nu-ți faci griji pentru mine”
Andreea Marin și Ștefan Bănică Jr. au format unul dintre cele mai frumoase cupluri din showbiz-ul românesc, însă căsnicia lor nu a durat foarte mult și au ajuns să-și spună definitiv adio. Cei doi au divorțat după șapte ani de mariaj și au împreună o fiică, pe Violeta.
Andreea Marin a dezvăluit abia acum cum a reacționat fiica ei, Violeta, când a divorțat de Ștefan Bănică Jr. Vedeta a mărturisit că a fost profund impresionată de reacția micuței de la vremea respectivă.
Cum a reacționat Violeta când a aflat de divorțul părinților săi
De curând, „Zâna” a povestit în cadrul unui interviu cum a aflat Violeta că părinții ei s-au despărțit. Se pare că micuța a dat dovadă de maturitate și a încercat să o liniștească pe mama sa, spunându-i că totul va fi bine pe viitor. În plus, Violeta i-a dezvăluit Andreei Marin că va fi de acord cu orice alt partener va alege în locul tatălui ei.
„Mi-a spus „Mami, tu să nu-ți faci griji pentru mine, pentru că eu nu am nicio problemă! Eu vreau să te văd pe tine fericită! Și va fi un șir de bărbați la ușa ta, care te vor aprecia pentru ceea ce ești!”. Aici m-a sensibilizat foarte tare, recunosc! „Te vor aprecia pentru ceea ce ești tu, Mami!”.
Prin asta mi-a arătat că ea mă vede așa cum sunt, în esența mea. Și eu i-am replicat: „Mami, te rog frumos, acum nu-mi e gândul la asta! Nu mai vreau să mă gândesc, sunt toată numai a ta!”. Moment la care ea mi-a răspuns… „Mami, te rog frumos! Dacă e drăguț, și mie o să-mi placă!”.
Deci a fost foarte simpatică! A întors așa… într-o normalitate, totul! Pentru că e firesc – tu, ca părinte, îți faci probleme pentru felul în care gândește sau simte copilul tău. E normal să fie așa!”, a declarat Andreea Marin în cadrul unei emisiuni tv.
Andreea Marin și Ștefan Bănică au rămas în relații bune
Andreea Marin și solistul au făcut tot posibilul ca fiica lor să nu simtă ruptura dintre ei. Cei doi foști soți au rămas în relații bune după divorț.
„Dacă, de acum înainte, ea niciodată nu va mai putea fi împreună cu mami și cu tati?! Mi-a adresat această întrebare, la ceva timp de la despărțirea noastră – a mea și a lui Ștefan – când ea s-a mai maturizat. Iar noi i-am dovedit că ideea aceasta… e un fals.
Chiar anul acesta, de ziua ei, i-am făcut surpriza de a petrece împreună, în familie, așa cum ne-am gândit că i-ar plăcea. Deci, prin maturitatea noastră, acel „niciodată” nu trebuie să rămână așa. Trebuie să existe momente în care copilul să știe că îi are și fizic alături pe ambii părinți”, a mai dezvăluit prezentatoarea TV.