Andreea Marin a făcut un anunț emoționant, pe rețelele sociale. Postarea Zânei a reușit să îi marcheze pe fanii săi, pentru că a făcut o dezvăluire cu totul specială despre o fetiță pe care a ajutat-o. Este vorba despre Amalia, în vârstă de câțiva anișori, un caz de care vedeta s-a ocupat îndeaproape. Fetița a fost operată de câteva ori, intervențiile fiind inițiate încă din luna februarie a anului trecut.
De curând, Zâna Surprizelor, cum mai este poreclită bruneta, încă de la participarea în celebra emisiune TV care a consacrat-o, a reușit să le stârnească tuturor un val de emoție. Vedeta a făcut cunoscute noi vești despre Amalia, fetița despre care le-a povestit tuturor că s-a născut cu o malformație. Din pricina problemei rare de sănătate, fetița nu avea una dintre urechi și nu putea să audă normal. Cazul Amaliei a impresionat-o pe Andreea Marin, care a decis încă din 2019 că se va implica pentru că micuța să se facă bine. Medicul care a operat-o pe fetiță este specialistul Dragoș Zamfirescu. Bărbatul a făcut un gest impresionant pentru Amalia și i-a dăruit o pereche de cercei.
„V-o amintiți pe micuța Amalia, eroina campaniei noastre #ajutanesaajutam, negreșit. Născută cu o malformație care însemna lipsa aproape totala a unei urechiușe, ea a fost săptămâna aceasta operată a treia oară. Medicul i-a reconstruit treptat urechea și astăzi e bucuroasă că visul sau, acela de a purta cerceluși, devine realitate. I-a primit în dar chiar de la domnul doctor.
Asociația Zetta operează gratuit pacienți cu povești grele de viață, continuă și anul acesta și adunăm bănuț cu bănuț, pentru a acoperi singurul cost ce e necesar, pentru ca operațiile să aibă loc: cel al consumabilelor necesare în intervenții. Oricare dintre voi poate face un bine donând orice sumă, oricât de mică, e binevenită. Un exercițiu de solidaritate, de omenie, de bunătate. Vă aștept alături de noi!”, a fost mesajul Andreei Marin, pe Instagram.