Andreea Marin, fosta Zână a Surprizelor, a anunțat pe rețelele de socializare ce se întâmplă cu emisiunea ei de la Televiziunea Publică, denumită ”Nu există nu se poate!”.
Astfel că fanii Andreei Marin pot să stea liniștiți în această privință căci show-ul ei se va mai bucura de încă un sezon. De altfel, în toamna anului trecut, Andreea Marin a spus că revine în postura de prezentatoare, cu o nouă emisiune, la TVR 2. Primul sezon al emisiunii ”Nu există nu se poate!” s-a sfârșit, iar telespectatorii au dorit să afle dacă se va mai continua. Și iată că Andreea Marin le-a dat vestea cea bună. Emisiunea sa va reîncepe din data de 12 aprilie 2021, iar anunțul a fost făcut pe rețelele de socializare.
“Om frumos în fața camerei echipei ‘Nu există nu se poate cu Andreea Marin’, om care visează la ce va ieși în spatele ei. Abia aștept să aduc în casele voastre oamenii extraordinari pe care ii descopăr zi de zi! Din 12 aprilie, sezon nou al emisiunii la TVR2, de luni până joi, la ora 18 și în reluare la 23! P. S. Dacă ați pierdut ediții din sezonul trecut, le puteți vedea acum, zi de zi, la aceleași ore, la TVR 2”, a spus Andreea Marin.
Andreea Marin a mai spus că filmările au început de mai multe zile, echipa și aceasta muncesc de zor la acest poiect care revine cu al doilea sezon.
“Zi de zi, de dimineață până noaptea, filmăm noua serie @nuexistanusepoate care începe pe 12 aprilie, cu emoția întâlnirii cu oameni cu adevărat extraordinari. Ce binecuvântare e această muncă!”, a mai spus fosta “Zână a Surprizelor”.
Deși este o fire optimistă, iar deviza ei în viață este ”Nu există nu se poate”, Andreea Marin a trecut și ea prin drame. Chiar de ziua ei de naștere, aceasta a ajuns pe masa de operație, având o sarcină extrauterină.
”Chiar de ziua mea, eram pe masa de operaţie şi, pentru prima oară după foarte mulţi ani, simţeam frica. Verdictul medicului nu era nou, dar mai dureros ca niciodată: sarcină extrauterină.
În minutele următoare, şansele mele de a fi mamă atârnau de hazard, ca la ruleta rusească, totul depindea de un singur amănunt: pe care parte s-a dezvoltat sarcina, cea sănătoasă sau cea ciuntită în urmă cu ani. Nu-mi găseam liniştea şi mintea mea derula la nesfârşit: şi dacă e pe partea sănătoasă, bisturiul îmi va reteza, odată cu ea, şi ultima şansă”, a spus Andreea Marin, potrivit Cancan.ro.