Andreea Mantea, învinsă de lege. Vestea de la tribunal a picat ca un trasnet
Andreea Mantea a primit o sancțiune din partea oamenilor legii în toamna anului trecut. Nemulțumită de decizia lor, vedeta Kanal D s-a adresat Judecătoriei Sectorului 1. Magistrații au respins cererea brunetei. Decizia nu este definitivă.
Andreea Mantea, amendată pe… drept. Judecătorii au respins cererea făcută pentru a i se anula procesul verbal de contravenție, după ce a fost amendată în trafic
Andreea Mantea a declarat război Poliției după ce a fost prinsă pe picior greșit în trafic. Aceasta a contestat contravenția primită de la echipajul de la Rutieră în instanță. După prima sentință dată, Andreea Mantea a primit ”respins” la cererea pe care a formulat-o pentru a i se anula procesul verbal de contravenție. Decizia nu este definitivă.
„Respinge plângerea contravențională ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Sectorului 1 București. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei instanței, 28.01.2021”, se arată în decizia dată de Judecătorie.
Visează la al doilea copil. Speră să fie fetiță și să-i dea bijuteriile ei
Andreea Mantea a dezvăluit, în ediția din 18 ianuarie, la ”Trăiri alături de Andreea Mantea”, că se gândește serios să devină mamă pentru a doua oară, lucru cu care fiul ei nu este de acord.
„Știu că nu par, dar unii dintre cerceii mei sunt foarte scumpi și vreau să am grijă de ei, nu vreau să îi scris. Mă gândesc că poate o să fac o fetiță și o să îi las cerceii mei”, a spus Andreea în cadrul emisiunii pe care o prezintă la Kanal D. Însă, David nu e de acord cu mama lui: „Încearcă, dar o să vezi că mâine nu o să te doară burtica”. „Păi nu te doare burtica de la bebeluș”, a completat vedeta.
Declarații despre misteriosul său partener
„Eu sunt jumătatea bună! Mai am una, pe care scrie jumătatea rea. El este jumătatea rea. Să țineți minte ce vă zic astăzi! Poate că într-o zi, în această emisiune, o să apară și cealaltă jumătate! Jumătatea rea! Atunci o să înțelegeți de ce v-am spus să fiți foarte atenți, pentru că el este foarte rău! Este exclus să mai repet aceleaşi greşeli, una dintre cele pe care le-am făcut în trecut a fost să-mi expun public relaţia de iubire! Nu vreau să mai vorbesc despre ele, mă limitez doar a spune că da, îmi bate inima din iubire pentru cineva! Vreau să ţin pentru mine, este mai bine aşa. Sunt extrem de fericită, de împlinită şi îmi este foarte bine”, a declarat Mantea.