Andreea Berecleanu reacționează după ce Nicușor Dan a făcut-o pe Gabi Firea ‘panaramă’: ”Cred că este”

de: Ana Chivu
01 10. 2020

Andreea Berecleanu readuce în față scandalul în care protagoniști sunt actualul primar general al Primăriei Municipiului București și fostul edil. Ce spune despre jignirea adresată de Nicușor Dan Gabrielei Firea? Fosta știristă a fost foarte transparentă în legătură cu tot ce s-a petrecut în timpul campaniilor electorale pentru alegerile locale 2020.

Andreea Berecleanu, reacție după ce Dan a făcut-o pe Firea „panaramă”

Andreea Berecleanu a spus adio pupitrului de știri în urmă cu un an, iar de atunci a decis să se detașeze de problemele zilnice și de trăznăile pe care le fac politicienii, mai ales în perioada în care campaniile electorale erau subiect prim de discuție. Alegerile s-au terminat, toată lumea speră ca Nicușor Dan să dea drumul la apă caldă în București, Gabriela Firea vrea dreptate, iar Berecleanu vine cu o părere despre cele enumerate. După câteva luni de nedeschis televizorul, jurnalista a vrut neapărat să vadă exit poll-ul din cursul zilei de duminică, moment în care bucureștenii și-au ales un nou primar.

Cu toate că s-a distanțat de diferite probleme de ordin social/economic/politic din țară în acest timp, chiar și așa a auzit răsunătorul cuvânt „panaramă”, care a făcut zarvă în țară. Berecleanu consideră că tot ce s-a întâmplat în ultimele zile poate fi pus sub același cuvânt. În încheierea mesajului, fosta prezentatoare a scris că nu agrează niciun partid și că știe că de 30 de ani românii sunt în continuare dominați de persoane care îi manipulează. Mulți dintre cei care o urmăresc pe rețelele de socializare i-au dat dreptate acesteia și au sprijinit-o în a-și spune adevărul.

„O bataie de joc a acestui popor, o manipulare continua de 30 de ani”

„A trebuit sa suport multe discutii din platourile de televiziune de tipul “batut apa-n piua”, ireale, indiferent de post. Apoi, in zilele ce au urmat, nimic nu era civilizat. S-a tot vehiculat cuvantul “panarama”. Eu cred ca este o “panarama” tot ce se intampla, o bataie de joc a acestui popor, o manipulare continua de 30 de ani. Va spun si va repet, nu agreez niciun partid, contravin reperelor mele de orice fel, am toleranta pentru cativa politicieni si atat. In rest, tot ce se intampla este jenant. Si ma felicit pentru multe decizii pe care le-am luat, inclusiv pe cea de la inceputul acestui an, imi certifica simtul onoarei. Sa dea Dumnezeu norocul de a fi sanatosi si asta e cea mai importanta bogatie! Iar eu asta va doresc! Cu dragoste, a voastra, Andreea
Andreea Berecleanu (Sursa: facebook.com)

De la ce a pornit scandalul?

„E o luptă de valori în care eu vreau ca fetiței mele să nu i se spună că o panaramă este mare vedetă, da? Și, din păcate, suntem cam la egalitate, da? Fiecare societate are panaramele ei, dar într-o societate normală ele stau undeva la periferie. Deci miza acestor alegeri, dincolo de trafic, apă caldă, poluare, școli, condiții de viață, este de fapt despre demnitate și este despre rezistența bucureștenilor la nesimțire, la spoială, la impostură”
Nicușor Dan