Andreea Bănică şi Lucian Mitrea pregătesc un tun financiar. Cum vor deveni milionari în euro (exclusiv)
Andreea Bănică și Lucian Mitrea au făcut o investiție de milioane de euro într-un imperiu imobiliar. Cer mulți bani pe un apartament.
Andreea Bănică și Lucian Mitrea s-au îndreptat spre domeniul imobiliar. Au investit milioane de euro
Lucian Mitrea a fost găsit în 12 martie de reporterii Impact pe șantier, unde era prins în treburi. Totuși, și-a făcut timp pentru a povesti despre afacerea sa de suflet, în care investește bani și timp de mai bine de 9 ani. Bărbatul se concentrează acum doar pe munca de dezvoltator imobiliar, lăsându-și cariera de impresariat deoparte.
„Am început totul prin anul 2012, am cumpărat un teren, ca să ne facem o vilă, apoi lângă teren s-a ridicat un bloc și nu am mai făcut casa. Cel care făcea asta era prietenul meu, mi-a dat proiectul și am construit și eu un bloc pe terenul unde trebuia să îmi fac casa și de aici am început să investesc în alte terenuri, în alte construcții.
Acum îmi merge foarte bine, chiar și în perioada aceasta. Întotdeauna a mers bine, indiferent că a fost criză financiară. E o afacere profitabila”, a declarat Lucian pentru sursa menționată.
A învățat singur secretele acestei meserii
El a oferit și câteva detalii estimative privind investițiile financiare făcute: „Am și șase blocuri ridicate toate sunt în Pantelimon, în afara Bucureștiului. Nu am ținut socoteala exact la investiție. Sunt câteva milioane de euro. Ca să faci un bloc, nu poți să-l ridici doar cu 200.000 de euro. Cât privește secretele acestei meserii le-am învățat singur, însă m-am mai sfătuit cu câțiva prieteni prin București care construiesc. Acum însă îmi fac singur afacerea”.
„Nu avem apartamente scumpe, 70.000 de euro este cel mai scump apartament de trei camere, iar cel mai ieftin este de 52.000 de euro, cel cu două camere, un pic mai micuț”, a completat acesta.
Cântăreața nu vine niciodată pe șantier
Andreea Bănică se ține departe de munca de pe șantier și preferă mai mult să se ocupe de casă și copii, semn că are încredere totală în Lucian și că îl consideră priceput în ceea ce face.
„Andreea, soția mea, nu vine niciodată pe șantier, doar trece pe aici, căci este strada principală spre casa noastră, și doar ca să mă salute, în rest, niciodată”, a dezvăluit soțul vedetei.