06 mai 2020 | 08:45

Andreea Bălan îi arată lui George Burcea ce a pierdut! Cum s-a fotografiat acum artista

Știri generale
Andreea Bălan îi arată lui George Burcea ce a pierdut! Cum s-a fotografiat acum artista
Andreea Bălan îi arată lui George Burcea ce a pierdut! Cum s-a fotografiat acum artista

Artista Andreea Bălan, în vârstă de 35 de ani, postează zilnic imagini din vila în care locuiește cu mama sa, dar și cu fiicele Ella (în vârstă de trei ani) și Clara (în vârstă de un an).

Andreea Bălan îi arată lui George Burcea ce a pierdut! Cum s-a fotografiat acum artista

Cu toate că soțul ei, actorul George Burcea, în vârstă de 32 de ani, a părăsit căminul conjugal de mai bine de două luni, după ce s-a aflat că a consumat substanțe interzise, iată că Andreea nu mai pare afectată de despărțire. Mai mult decât atât, aceasta pozează în ipostase hot, în fuste mini, în rochii și în pantaloni decupați pe lateral, până sus, peste coapse, modele care nu se pot purta cu lenjerie intimă.

Andreea vrea custodia fetelor și nici nu este de acord să împartă vreun leu, la partaj, cu bărbatul căruia i-a jurat credință anul trecut. Astfel că Andreea și George își ascut armele pentru apropiatul divorț, însă până atunci continuă să arunce replici acide pe Internet.

Atacuri pe Internet

„Haideţi să nu mai pledăm în victime pe la tv, doar de dragul publicului, emoţiei sau mai ales al marketingului. Nimeni nu va părăsi cuiubul, dacă acolo-i bine“, a menţionat el, pe rețelele de socializare.

De cealaltă parte, Andreea Bălan a povestit prin intermediul vlogului său cum a trecut peste această despărțire:

”Și când toate lucurile păreau bine și mă gândeam că, în sfârșit, am și familie, am și cariera stabilă, am trecut și peste stopul cardiac, sunt sănătoasă, copiii sunt sănătoși, totul este minunat, puf, nu mai am soț. Ok, evident că viața m-a surprins din nou, doar că am reușit să gestionez mai bine această despărțire deoarece trecând deja prin niște experiențe negative, am reușit să mă transform și să mă construiesc pe mine ca om și să am o relație armonioasă eu cu mine și să mă iubesc pe mine”, a declarat artista.

Parteneri
A murit unul dintre cei mai apropiați oameni ai lui Nicolae Ceaușescu
Redactia.ro
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost construit în mai puțin de un an
Click.ro
Noi imagini cu rachetele balistice care au lovit Dnipro. Rusia susține că a învins „întreaga campanie pentru 2025” a armatei ucrainene
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Harry și Meghan, pe drumuri diferite. Nu se mai ascund. Artificii la Casa Regală
EVZ.ro
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Spynews
Obligație pentru șoferi. Regulă pentru cei cu mașini second-hand. Se verifică neapărat
Capital.ro
Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Copiii ei au fost scoși din casa tatălui decedat. Ce se întâmplă acum cu Eduard și cu Maximus
Avantaje
S-a TERMINAT! România E COMPLET în SPAȚIUL SCHENGEN de la 1 ianuarie 2025
Mediaflux
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Bunica Gherghina va juca într-un film alături de Bill Skarsgard și fiica lui Johnny Depp. Ce rol va interpreta: „Așa am găsit-o”
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro