Andreea Bălan a dat lovitura în carieră. Este cea mai ofertată vedetă din trustul Intact. Şefii i-au făcut o nouă propunere EXCLUSIV
După o pauză de câteva luni,, Andreea Bălan se va întoarce pe sticlă. Vedeta va începe filmările, în luna martie, pentru cea mai longevivă emisiune a postului, „Te cunosc de undeva”, dar e pe punctul de a semna pentru noi proiecte din cadrul trustului Intact.
Andreea Bălan a dat lovitura: propunere inedită pentru solistă
În timp ce nu puține sunt vedetele ce s-au despărțit de posturile unde s-au consacrat, Andreea Bălan rămâne pe poziție și va continua colaborarea cu Antena 1. Mai mult, aceasta este una dintre cele mai bine văzute artiste de către conducerea trustului Intact, datorită seriozității, pasiunii, carismei și talentului său.
În plus, faptul că este și o bună dansatoare a contat foarte mult. Andreea a semnat un nou contract pentru cea mai longevivă emisiune a postului, „Te cunosc de undeva” și se află în cărți pentru cel mai nou proiect, ce se anunță unul spectaculos, „Dancing on ice. Vis în doi”.
Vor intra în concurs nouă celebrități, și vor patina, în direct, în fiecare săptămână, cu partenerii lor profesioniști. Acestea sunt Iulia Albu, Sore, Ruby, Carmen Grebenișan, Cosmin Natanticu, Nicolai Tand, Oase, Jean Gavril, Cătălin Cazacu.
Deși concurenții se știu, în acest momentul nu se cunoaște încă numele prezentatorilor și al juraților. Ei bine, Andreea ar urma să aleagă dacă-și dorește prima postură, sau cea de-a doua, unde ar fi colegă și cu Mihai Petre. Cum artista e obișnuită deja cu această calitate, de jurat, foarte posibil ca ea să accepte această variantă.
A luat deja contact cu patinoarul
Perfecționistă și foarte muncitoare, Andreea a început deja să ia contact cu sporturile de iarnă. A fost pe patinoar, dar și la schi și face antrenamente fizice intense.
„În ultimele trei săptămâni, de la schi încoace, mă trezesc dimineața și am un program destul de riguros, cu antrenamente fizice intense și cu cât fac mai mult, cu atât îmi place mai mult. Urmează și un clip noou, dar și superproiecte TV”, a anunțat aceasta pe contul său de Instagram.
Același juriu, dar echipă nouă de producție
În ceea ce privește emisiunea „Te cunosc de undeva”, deși s-a vehiculat că juriul va fi schimbat în totalitate, ei bine Andreea Bălan va rămâne în continuare, alături de foștii colegi, să jurizeze concurenții.
Ea se pregătește deja pentru reluarea filmărilor, în luna martie, și este cât se poate de entuziasmată de schimbările survenite, de faptul că toți participanții la show se vor reinventa. În timp ce juriul va fi, în mare, același, ei bine, echipa de producție este total schimbată.
- S-a relaxat în vacanțe peste hotare
Înainte să se întoarcă la filmări, Andreea Bălan s-a relaxat în vacanțe peste hotare. După ce și-a dus din nou fiicele în Dubai, artista a ajuns în Mexic, țară pe care o mai vizitase și în interes profesional. Mai mult, vedeta intenționează chiar să-și cumpere un apartament în Dubai, unde să stea mai ales pe timpul iernii.