Andra, o mamă model. Ce a făcut celebra artistă pentru copiii săi

de: Alexandra Chivu
04 12. 2020

Andra și-a găsit timp și pentru cumpărături. Cântăreața a fost surprinsă de fotoreporterii CanCan într-un supermarket din Capitală, alături de șoferul ei. .

Andra, surprinsă la cumpărături. Celebra artistă e o mamă model

Andra a fost surprinsă, miercuri după-amiază, la cumpărături, în Carrefour Market din incinta centrului comercial Băneasa Shopping City. Scopul? O sesiune de cumpărături, în spiritul sărbătorilor de iarnă. Aceasta a fost însoțită de șoferul ei, care a condus căruciorul folosit de vedetă, cât și bagajele până la mașină.

Prioritate pentru artistă au fost, probabil, cadourile de Moș Crăciun, chiar dacă, inițial, ea nu s-a arătat deloc încântată de ceea ce vede în jur. Totuși, după multe căutări și ture printre rafturile cu jucării, pe care le-a inspectat cu grijă, Andra a reușit să aleagă darurile potrivite pentru David și Eva, cel mai probabil. Când s-a hotărât, șoferul a reacționat cu promptitudine, punând cu grijă jucăriile în căruciorul de cumpărături.

Când a venit vorba de dulciuri, Andra nu a fost la fel de nemulțumită de gama oferită de magazin, dând iama în sortimentele de ciocolate și gustări pentru prichindeii săi. Pe urmă, soția lui Cătălin Măruță a ajuns la raionul de mezeluri, unde iarăși a studiat piața. A vrut să cumpere slănină, însă ofertele nu i s-au părut acceptabile, așa că a plecat nemulțumită după ce a vorbit cu vânzătoarea. Chiar și așa, cântăreața a plecat încărcată de bagaje acasă.

Ce visuri au David și Eva? „Îi susțin”

„Ea filmează în fiecare zi, stați puțin. Se trezește, și primul lucru pe care-l face este să se filmeze. Zice: «Mama, astăzi vreau să mă filmez 24 de ore, să fac un vlog!» Vlog pe care nu-l postăm, nu postăm chiar orice filmează ea. Dar este la fel de energică și, cum să spun, hotărâtă că asta vrea să facă, si ea și David.

Ei sunt hotărâți că asta vor, dar David vrea să fie și gamer. A văzut el ceva pe Youtube, un gamer super apreciat și care a câștigat… nu știu să zic exact, nu mă pricep, dar eu îl susțin. E normal acum, suntem în perioada în care încercăm tot felul de lucruri”, a povestit Andra într-un interviu pentru Unica.

Cât despre un posibil al treilea copil, aceasta spune: „Viaţa noastră cu copiii este foarte frumoasă, Eva şi David ne-au îmbogăţit enorm, ne fac să vedem orice lucru simplu cu mult mai multă bucurie. Mereu am spus că ne dorim o familie mare, şi acum vorbim despre asta. Nu ştiu dacă vom mai face un copil, nu este exclus, nici nu este bătut în cuie”.