Andra Măruță a rămas fără cuvinte în fața unei fetițe de 7 ani. Aceasta a făcut acrobații grele în timp ce a fredonat câteva cântece preferate. Celebra jurată de la ,,Românii au talent” a fost extrem de surprinsă și de modul în care a vorbit micuța cu vedetele, dar mai ales de felul în care se comportă și se dezvoltă copiii din generația de acum. Solista a subliniat mai apoi că viitorul sună bine datorită lor.
Scena de la ,,Românii au talent” a găzduit de-a lungul anilor cei mai curajoși și spectaculoși oameni. Aceștia au venit de la mic la mare să demonstreze ce pot face cu puțină speranță și cu o pasiune fără margini.
Soția celebrului prezentator TV face parte din proiect încă de la începutul show-ului în România, dar cu toate astea a mărturisit de nenumărate ori că edițiile devin din ce în ce mai deosebite odată cu trecerea anilor.
Sezonul cu numărul 13 nu este unul cu ghinion, ci unul cu surprize impresionante pentru jurați, dar și pentru românii care urmăresc totul din spatele micilor ecrane. Iată că acum o micuță de 7 ani a reușit să îi dea peste cap lumea Andrei și să o facă să realizeze o paralelă între generații.
Cântăreața a fost surprinsă de numărul de acrobație al copilei, dar și de dialogul purtat cu ea după momentul de glorie. Solista a subliniat că micuții din generația actuală sunt incredibili și că reușesc performanțe la care unii adulți doar visează.
„Ce generație, ce copii. Mă conving încă o dată că generația asta e ceva de vis. Cu câtă ușurință vorbesc cu adulții, noi eram… Când vezi un copil de 7 ani care face ce poate și un adult îți dă peste cap toate teoriile”, a mărturisit Andra Măruță după ce a văzut momentul de pe scena talentelor.
De asemenea, cea din urmă le-a adus laude și tuturor părinților care au acasă copii talentați pe care îi sprijină și cărora le oferă tot ajutorul pentru a-și urma visul și pasiunea aleasă.
Ediția cu numărul 7 a fost una în care generația nouă s-a impus și a adus în prim-plan noi perspective și lecții de viață pe care toată lumea ar trebui să le urmeze. Chiar și Mihai Bobonete a rămas surprins de felul în care copiii din ziua de astăzi abordează tot ce se află în jurul lor.