Andra, invidioasă după ce a văzut o concurentă la Românii au talent: ‘Uite și tu cum arată’
Marina Grigoreva, artist în Rusia, a trezit invidie în Andra și manifestări surprinzătoare din partea celorlalți membrii ai juriului. Deși pizmuitoare la adresa sa, cântăreața i-a recunoscut talentul, recompensând-o cu un răspuns pozitiv la finalul numărului său de dans la bară.
Concurenta care a trezit invidie în sufletul Andrei. Marina a uimit toți jurații de la Românii au talent
Marina Grigoreva, artist în Sank Petersburg, Rusia, a executat un număr excelent de dans la bară, care i-a impresionat atât pe Pavel Bartoș, aflat în culise, cât și pe jurații emisiunii. Smiley s-a aruncat pe de scaun când a apărut pe scenă, iar Florin Călinescu și-a început clipele de oftat.
„Marina, am stat și m-am gândit tot numărul ce a vrut să transmită dansul. M-am gândit la toate metaforele posibile și tot nu-mi dau seama”, a spus cântărețul.
„Mesajul meu este că sunt frumoasă și îmi place când oamenii mă privesc și îmi place să ofer lumii ceea ce îi place”, a descris concurenta.
Cântăreața a intervievat-o intens
Florin Călinescu a descris-o ca fiind ”porumbelul păcii”: „De mic copil m-am întrebat cum arată porumbelul păcii. Tu pentru mine asta ești. E prima dată în viața mea când văd porumbelul păcii și ai dreptate. Noi, oamenii, vrem pace și tu ești porumbelul ei. Îți mulțumesc că ai zburat până aici”.
În schimb, Andra a fost cea care a pus cele mai multe întrebări, îndeosebi personale, în dorința de a afla ce face pentru a arăta atât de bine, dar și pentru a-și demonstra, probabil, că o femeie care ține o casă și se ocupă și de carieră nu poate avea un astfel de aspect.
„Marina, noi, când vedem o femeie așa frumoasă ca tine, ne gândim cum Dumnezeului nu are celulită pe ea, ce mănâncă, e măritată, are copii, cum reușește să aibă grijă de toate în viața asta, să fie și soție și mamă. Dar dacă încă nu ai copii, mă gândesc cum o să arăți cu doi copii”, i-a spus Andra concurentei.
Marina a povestit că nu este căsătorită și nu are copii, moment în care Andra parcă și-a luat o piatră de pe suflet. Totuși, o fărâmă de invidie a rămas, căci în timp ce blondina părăsea scena artista o privea lung, de la spate, uimindu-se în continuare de trupul său fără cusur.
„Du-te, fată, acas’ la tine și lasă-ne în pace. Uite și tu cum arată. Mai pune și tocurile alea de arată picioarele și mai lungi, și mai frumoasă”, a fost reacția solistei.