Andi Moisescu și Andra, momentul adevărului la Românii au Talent. Iluzionistul care i-a dezbrăcat de secrete
Un număr de mentalism perfect a avut loc pe scena Românii au talent. În culise, mentalistul Silviu Ștefan și-a aplicat ”puterile” asupra lui Pavel Bartoș. Mai exact, acesta i-a spus lui Pavel Bartoș să închidă ochii și să spună de câte ori a fost atins. În timp ce Pavel a dat răspunsul, adică de vreo 2-3 ori, realitatea este că mentalistul nu îl atinsese niciodată.
Cu puterea minții, acesta a făcut ca Pavel Bartoș să simtă atingeri pe brațe, deși atingerile fuseseră aplicate altor persoane care au asistat la moment, inclusiv lui Pavel Bartoș. Andi Moisescu a spus ”a fost un tribut adus creativității”, iar Mihai Petre a afirmat că este ”unul dintre cele mai bune numere de mentalism”.
Pe scenă însă, Silviu Ștefan a fost fabulos. Niște zaruri și o simplă cană. Așa și-a început numărul iluzionistul. Pentru fiecare dintre jurați, iluzionistul a avut câte un joc. ”Vreau să te gândești la numele unei persoane căreia ai vrea să îi spui ceva, dar nu mai poți”, i-a spus Iluzionistul Andrei. ”Vreau să te gândești la o dată, care să reprezinte ceva”, i-a spus iluzionistul lui Mihai Petre. ”Cu imaginație poți face orice. Exact asta am făcut eu, și am zburat. Am zburat prin nori, printre munți. M-am oprit într-o iarnă la colțul unei clădiri. Acolo o fetiță strânge în brațe în cățel. Totul se întâmpla pe data de 12. A strigat-o pe nume mama ei, Areta Franklin. Atunci, din depărtare, s-a auzit cea mai frumoasă melodie My heart will go on (n.red Celine Dion. Atunci am deschis ochii și am văzut oamenii care uită să mai strângă familia în brațe”. Simon Ștefan a făcut publicul să aplaude înflăcărat. Același joc i l-a făcut și lui Smiley.
Iluzionistul a ghicit toate numele pe care juriul le-au avut în minte. ”Nu-mi vine să cred așa ceva! Este incredibil!”, a declarat Andra. A plecat acasă cu patru de DA.