Anca Țurcașiu și Andreea Samson fac echipă în sezonul 7 al emisiunii Asia Express 2024. Show-ul difuzat de Antena 1 este cunoscut pentru provocările extreme la care sunt supuși concurenții, testându-le limitele și răbdarea în fiecare etapă. Fanii emisiunii s-au arătat curioși nu doar de parcursul vedetelor, ci și de suma pe care acestea o primesc pentru participare. Iată cu cât este plătită fosta soție a medicului Cristian Georgescu!
Anca Țurcașiu nu mai are nevoie de niciun fel de prezentare. Este una dintre cele mai îndrăgite artiste de la noi din țară, iar acum fanii o pot urmări la Asia Express 2024.
Vedeta ar fi acceptat să participe la competiție în schimbul sumei de 2.000 de euro pentru fiecare ediție din cele 11, informează click.ro. Dacă va reuși să ajungă până în marea finală, cântăreața ar urma să încaseze circa 22.000 de euro în total.
Aceasta este o sumă substanțială, având în vedere că vedetele trebuie să se descurce doar cu un dolar pe zi, fără telefon și alte resurse, în timpul provocărilor din Asia.
Anca Țurcașiu a ales să își testeze nu doar forța fizică, ci și cea mentală, acceptând provocarea show-ului și sperând să ajungă cât mai departe. Dacă va câștiga, echipa sa va primi și marele premiu de 30.000 de euro, un obiectiv râvnit de toți concurenții.
Partenera Ancăi Țurcașiu, Andreea Samson, a declarat că experiența Asia Express este unică și plină de surprize. ”Nu cred că vom mai trăi așa ceva a doua oară-n viață.
Fiecare zi aduce cu ea atât de multe surprize. E o provocare imensă, parcă suntem tot timpul într-un film de acțiune”, a spus actrița, subliniind intensitatea emoțională și fizică a acestei competiții.
Pentru Andreea și Anca, competiția nu înseamnă doar câștigarea unui premiu, ci și o lecție de viață, în care fiecare zi este o provocare care le scoate din zona de confort.
Anca Țurcașiu a explicat că ea și coechipiera sa formează o echipă solidă, având o chimie care le-a făcut să se înțeleagă foarte bine de la început.
”Am simțit că avem aceeași energie, același vibe, același fel de-a fi… A fost vorba de chimie”, a spus Anca Țurcașiu, adăugând că nu își dorește să fie ”încrâncenată”, ci să participe cu o atitudine pozitivă.
Vedeta a subliniat și importanța credinței în parcursul lor în Asia Express, declarând că au pornit ”cu Dumnezeu la drum” și că au citit multe cărți motivaționale care să le ajute să facă față provocărilor.
Astfel, cu o combinație de determinare, credință și o sumă generoasă drept motivație, Anca Țurcașiu se luptă pentru a ajunge cât mai departe în această competiție extrem de solicitantă.