Anca Serea, sperietură de zile mari. Fiica cea mare a ajuns direct pe masa de operaţie, după vacanţă. Ce s-a întâmplat
Anca Serea, sperietură de zile mari, imediat după ce s-a întors din vacanță. Sarah, fiica cea mare a vedetei, a ajuns pe masa de operație, joi, 9 februarie. Adolescenta a acuzat mari dureri la nivelul abdomenului, astfel încât părinții au dus-o imediat la spital pentru a-i verifica starea de sănătate. Ce s-a aflat despre condiția medicală a fetei.
Anca Serea, sperietură de zile mari
Anca Serea și Adi Sînă formează unul dintre cele mai solide cupluri din showbizul românesc. Cei doi parteneri au avut o relație de patru ani de zile, după care s-au căsătorit în anul 2015. În prezent, cuplul are șase copii. Doi sunt din primul mariaj al vedetei cu Filip Poplingher, care s-a stins din viață în anul 2010, iar ceilalți patru din căsătoria actuală.
Deși au o familie numeroasă, iar provocările sunt, fără îndoială, pe măsură, Anca Serea și Adi Sînă își fac timp să se detensioneze, mergând cu copiii în vacanțe. Așa s-a întâmplat și în urmă cu câteva zile. Doar că vacanța familiei nu s-a încheiat într-o notă pozitivă.
Imediat după ce s-au întors în țară, fiica cea mare a cuplului, pe nume Sarah, a acuzat dureri intense la nivel abdominal. Părinții adolescentei au dus-o de urgență pe aceasta la spital, unde medicii au supus-o evaluărilor medicale, stabolind și un diagnostic. Din păcate, fata a ajuns direct pe masa de operație. Anca Serea a rămas șocată la aflarea veștii.
În urmă cu câteva ore, Anca Serea a anunțat că Sarah a avut nevoie de o intervenție chirurgicală care nu suporta amânare. Fosta prezentatoare de televiziune le-a explicat tuturor cât de prețioasă este sănătatea și că este important să o prețuim la maxim. Inițial, nu a dorit să ofere mai multe detalii despre starea fiicei sale, precizând doar că se simte bine.
Ce diagnostic a primit fiica sa
Partenerul de viață al Ancăi Serea a confirmat, vineri, 10 februarie, că Sarah se recuperează. Adi Sînă a explicat că medicii au descoperit o inflamație la nivelul apendicelui fiicei sale, astfel încât a fost nevoie urgentă de operație.
„Fiica noastră, Sarah, a fost operată aseară de urgență, de apendicită, dar acum e în regulă”, a declarat Adi Sînă, într-o intervenție pentru Impact.ro.
Potrivit ultimelor informații, intervenția chirurgicală a avut loc la Sanador. Anca Serea a ținut să mulțumească public echipei medicale care s-a ocupat de fiica sa, explicând totodată că, în astfel de momente, nu contează nici timpul, nici detaliile de care ne agățăm zilnic decât binele persoanei care este în suferință.