Anamaria Prodan, reacție violentă despre Laurențiu Reghecampf. Nimănui nu îi vine să creadă ce a spus impresara

de: Anca Lupescu
26 11. 2021

Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf s-au despărțit și urmează să divorțeze. După luni de zile în care impresara a negat situația în care se află cu soțul ei, inevitabilul s-a produs, atunci când antrenorul s-a afișat cu iubita lui, însărcinată. Cei doi nu își mai ascund relația și el a recunoscut că a depus actele pentru divorț. Pe de altă parte, Anamaria Prodan nu a vorbit niciodată urât despre soțul ei, ci dimpotrivă. Iată că acum, a venit timpul să schimbe foaia. Pare că sentimentele sale față de Laurențiu Reghecampf nu mai sunt aceleași, iar dovadă stă chiar declarația pe care a dat-o.

Cum și-a atacat Anamaria Prodan soțul

Anamaria Prodan a lansat un atac la adresa lui Laurențiu Reghecampf. După mult timp în care impresara a păstrat lucrurile doar în familie, declarând că Laurențiu va avea parte, în continuare, de sprijinul familiei sale, acum vedeta s-a răzgândit.

Impresara și-a schimbat discursul la adresa soțului său și a lansat un atac la adresa lui Reghecampf.

”Un om, un tată, un bărbat care nu merită respectul nimănui. Pentru noi, el a murit de multă vreme.

Am mai spus! Am încercat să-l trezim. V-am spus că este compromis definitiv. Acesta este doar începutul degradării lui.

Urmăriți traseul si îmi veţi da dreptate. Mă rog să nu-l mai vadă băiatul meu, căci abia reușim să ascundem mizeria lui!

Serios. Chiar m-am săturat de mizeria lui Reghecampf.

De astăzi gata! Am închis `forever` subiectul `gâsca păcălită de, să zicem drăguț, vulpe`. Îi urez baftă în acest cumplit declin.

Sper la bătrânețe să primească un pahar de apă. Sau sa se mai poată uita în ochii jucătorilor acestei ţări, a patronilor, a președinților!

Sper ca toți acești oameni din fotbal sa le explice jucătorilor că antrenorul trebuie luat în seamă numai pe parte profesională.

Niciodată pe parte de viață. Noi am mers mai departe, cum a spus băiețelul meu superb Laurentiu jr, considerând că tati s-a rătăcit și încă nimeni nu îl găsește”, a declarat Anamaria Prodan, pentru realitateasportiva.net.

Laurențiu Reghecampf, „ținut sub papuc”?

Ea a continuat seria atacurilor, spunând că acesta ar fi ținut sub papuc de către noua lui iubită.

”Este deja o pedeapsă foarte mare pentru Laurențiu, este o cruce pe care nimeni nu știe dacă o mai poate duce.

Este cumplit de târziu pentru el să mai miște, să mai vorbească, să mai aibă respect și credibilitate din partea jucătorilor, colegilor.

Adevărul este că toți greșim în viață, dar încercăm să reparăm, să nu ne afundăm mai tare în greșeală. Sper ca soțul meu să nu rămână Motanul Încălțat, căci încet-încet ți se comandă și cât aer să tragi în piept și câți bani ai voie să cheltuiești.

Începi să execuți ordine, începi să faci rău familiei, copiilor, faci familia de râs, te faci de râs după o viață de muncă!”, a postat Anamaria Prodan, pe Instagram.