Anamaria Prodan vine cu o decizie uriașă la scurt timp după scandalul cu Laurențiu Reghecampf. Celebra fostă prezentatoare de televiziune și-a anunțat intrarea în politică. „Acest pas a fost gândit în ani și cântărit cu mare grijă”, a scris vedeta pe rețelele de socializare. Fanii săi au rămas fără cuvinte când au luat la cunoștință noua veste. Impresara este pusă pe fapte mari!
Update 20:50
Anamaria Prodan a confirmat faptul că își va pune cunoștiințele în favoarea lui Liviu Dragnea, acceptând să intre în partidul Alianța pentru Patrie, pe care fostul lider PSD l-ar conduce din umbră.
Drept dovadă, Anamaria Prodan a postat, pe contul său de Instagram, câteva postere oficiale cu imaginea sa asociată partidului politic menționat anterior.
„În mod sigur, principiile mi-au fost formate și de patriotismul mamei mele, Ionela Prodan, care prin fiecare vers cântat, prin fiecare vorbă spusă, prin fiecare gest făcut m-a învățat că, indiferent de cine ești tu, prin ce bucurii sau dureri treci, țara ta este singura ta familie, unde îți găsești refugiu și alinare.
Din păcate, această familie este în punctul în care riscă să ne fie distrusă, anihilată. În această familie, femeile sunt aproape inexistente, într-o lume acerbă a bărbaților.
Iar eu, din statutul de membru fondator al A.P.P. retras și tăcut, am decis că este timpul să ies la război pentru drepturile femeilor”, a dezvăluit agentul FIFA, potrivit Playsport.
Știre inițială
Anamaria Prodan a anunțat că urmează să se implice în politică chiar după scandalul cu Reghe. Celebra fostă prezentatoare de TV a oferit marele anunț în cadrul unui mesaj postat pe rețelele de socializare.
Impresara a dezvăluit că acum face parte din partidul Alianța pentru Patrie, lucru care reprezintă ,,un nou început” pentru agentul FIFA.
,,Acest pas al meu a fost gândit în ani și cântărit cu mare grija. #unnouinceput❤ #APP #împreunăreușim #fortasuntemnoi @aliantapentrupatrieoficial.”, a scris în mediul online.
Vedeta a subliniat că dorește să lupte pentru toate femeile din România și își dorește să apere persoanele care au fost victime ale violenței domestice. Impresara a mai subliniat că a venit timpul să își canalizeze toată energia către o altă cauză, nu către relația eșuată cu Laurențiu Reghecampf.
„Numai acele femei care au trecut prin situații similare știu cât de tare doare să vezi cum ți se destramă lumea pe care ai construit-o cu sacrificii, cu renunțări, în care ai pus toată ființa ta.
Fiecare femeie mândră, orgolioasă, care își cunoaște adevărata valoare, care se prețuiește și are încredere în forțele ei, hotărâtă să lupte până la capăt pentru dreptate și pentru drepturile ei, știe ce simți când ești trădată.
Acum a venit timpul să îmi canalizez toată energia către cauza voastră, a femeilor. Trebuie să ne trezim, să ne respectăm”, a mai scris ea în mesajul de pe Instagram.
Mai mult decât atât, blondina a mărturisit că cel care a fost în permanență lângă ea în toată ,,tragedia creată de Laurențiu Reghecampf’‘ a fost Codrin Ștefănescu.
Bărbatul a fost ,,deosebit de primitor, mi-a pus la dispoziție incredibila echipă de magistrați renumiți, cu experiență, din A.P.P., infrastructura A.P.P. Am toată susținerea lui pentru a construi la nivel național această structură care apără drepturile româncelor, într-o lume încă a bărbaților.”