ANAF s-a pus pe executat silit românii. Categoria vizată direct de către aceștia
Cumva, cu toții anticipam ce urma să se întâmple în iulie 2020. Curtea Constituțională a decis atunci că amenzile militare date în starea de urgență sunt neconstituționale. Statul urma să restituie banii încasați. Astăzi, situația se arată putredă.
ANAF, la executat. Amenzile primite de români în Starea de Urgență, neconstituționale, dar plauzibile
În România, la acea vreme, amenzile erau mai multe decât testele de depistare a noului coronavirus. Cuantumul sancțiunilor contravenționale încasate pe perioada Ordonanței de Urgență crescuse semnificativ, iar sumele erau de 10 ori mai mari decât înainte de pandemie.
Într-una din zile s-a vorbit despre 11 milioane de lei. Din acel moment,se cunoștea că, dacă am primit o amendă pe nedrept, ne puteam apăra. La scurt timp, și Curtea Constituțională a decis că „ce e prea mult, strică”, așa că a considerat amenzile din acea perioadă neconstituționale. Pe de altă parte, dreptatea s-a făcut cu jumătate de măsură, căci ele nu au fost anulate și se pot șterge doar după o decizie a instanței.
Așadar, scapă de corvoadă doar cei care le-au contestat. Ceilalți, în schimb, riscă să fie executați silit de ANAF. Plângerile trebuiau depuse în termen de 15 zile de la amendă, iar cine nu a primit pe telefon procesul verbal, nu a putut contesta amenda.
Explicațiile unui avocat
„Ar mai putea să formuleze, poate, acum plângere împotriva procesului verbal de contravenţie dacă acesta nu a fost comunicat la momentul respectiv sau comunicarea s-a făcut, nu ştiu, greşit. Nu s-a făcut corespunzător şi poate sunt în termene să formuleze plângerea”, a explicat avocatul Cosmin Rogojanu.
„Atât îmi doresc înapoi, cheltuielile de judecată şi anularea acestei amenzi de 1.600 de RONI. Adică mi se pare exagerat de mult, exagerat de mult. În condiţiile în care la momentul respectiv aveam un salariu, poate, cu 2.000.-3.000, 200-300 de RONI mai mult decât amenda pe care eu am primit-o”, a declarat medicul Mihaela Cîmpeanu.